„Am văzut bucătăria din interior, știu cum funcționează”, a declarat Igor Volobuev, fost manager al Gazprom, într-un interviu pentru cotidianul „La Repubblica”, referindu-se la mașinăria de propagandă a Kremlinului.
Ordinele de difuzare ale ştirilor false veneau de la Aleksei Miller, director general al Gazprom, care le primea direct de la Kremlin
Volobuev, 50 de ani, se află acum la Kiev. A fugit de la Moscova la începutul lunii martie, lăsând în urmă o viață pe jumătate trăită în Rusia și un scaun confortabil.
„În interiorul Gazprom eram responsabil cu predarea „politicii informaționale”, afirmă Volobuev, explicând că activitatea lor a era de a efectua operațiuni de propagandă „împotriva întregii Ucraine, cea mai importantă țară pentru tranzitul gazelor rusești.
Centrul de control este și a fost întotdeauna în biroul președintelui Vladimir Putin. Unul dintre oamenii care trăgeau sforile era Alexei Gromov (șef de cabinet adjunct și ofițer de propagandă).
În timpul războiului gazelor din 2008-2009, principalul obiectiv al serviciului de presă pe care îl conduceam era acela de a demonstra că uzinele ucrainene aveau o rată de se strica foarte mare, că Kievul nu investea în modernizare. O modalitate de a discredita Ucraina și de a-i lua statutul de principală țară de tranzit”.
Ordinele de difuzare a acestor știri false erau date de „directorul general al Gazprom, Aleksei Miller. Le primea direct de la Kremlin. Dădeam operațiunilor pretextul confruntării economice, în realitate războiul gazelor era o consecință a problemelor pe care conducerea rusă le avea cu Kievul”, scrie Il Fatto Quotidiano.
Igor Volobuev: În Gazprom și Gazprombank sunt oameni conștienți că toate acestea vor duce Rusia la catastrofă
Ce fel de probleme? „Revoluția portocalie, Viktor Iușcenko la putere, voința de a adera la NATO”.
Și despre propaganda rusă actuală, Volobuev spune că „mint în continuu. Ei susțin că trupele ucrainene bombardează orașe și poporul rus crede asta. Să nu uităm niciodată regula de bază: orice informație care provine din surse oficiale rusești este implicit o minciună până când nu este demonstrată”.
Fostul manager Gazprom dezvăluie: „Când lucram acolo, știam că s-au investit milioane de dolari pentru a mitui „agenți de informații” pentru a răspândi o viziune pro-guvernamentală în mass-media. Aparent, același mecanism este în vigoare acum”.
Și, Volobuev adaugă: „În Gazprom și Gazprombank sunt oameni conștienți că toate acestea vor duce Rusia la catastrofă. Cu cât Europa este mai unită în a pune presiune, cu atât mai repede vor abandona”.
Și oligarhii? „Putin i-a intimidat, după arestarea lui Hondorkovski au înțeles lecția. Însă, dacă UE îi împiedică să intre pe teritoriu și continuă cu sancțiunile, în curând vor începe să facă ceva pentru a-l răsturna”.