Huawei îşi închide magazinele din Rusia

Uriaşul producător chinez de smartphone-uri Huawei a început recent să își închidă magazinele din Rusia.

Din totalul de 19 puncte oficiale, patru au încetat deja să mai funcționeze, iar închiderea magazinelor Huawei va continua în lunile următoare, relatează agenția rusească de presă RIA Novosti.

Amintim faptul că, la începutul lunii mai, The Wall Street Journal a raportat faptul că unele companii mari de tehnologie din China au părăsit temporar piața rusă, fără a oferi declarații oficiale. Printre companiile respective se numără Lenovo și Xiaomi.

De altfel, la sfârșitul lunii martie, Financial Times a scris faptul că Huawei s-ar putea confrunta cu noi sancțiuni economice din partea Statelor Unite ale Americii dacă va continua să sprijine Rusia în domeniul telecomunicațiilor.

În plus, la începutul lunii aprilie, Huawei a eliminat din magazinul său AppGallery aplicațiile băncilor rusești sancționate de Occident (VTB, Otkritie FC și Promsvyazbank), apoi a dezactivat suportul pentru cardurile Mir în AppGallery.

Amintim faptul că Statele Unite ale Americii au avertizat recent faptul că parteneriatul „fără limite” dintre Rusia și China va pune într-un adevărat pericol securitatea globală. În acest moment, viitorul Rusiei depinde foarte mult de relația cu China.

SUA susține ferm că parteneriatul dintre Rusia și China este lipsit de orice valori morale

China şi Rusia şi-au exprimat dreptul de veto cu privire la aplicarea sancţiunilor Coreei de Nord la reuniunea Adunării Generale a ONU. SUA pun la îndoială credibilitatea celor două ţări care şi-au ridicat parteneriatul strategic „fără limite” deasupra securităţii globale.

SUA consideră parteneriatul strategic Rusia – China lipsit de orice valori morale, din cauză că, prin manifestarea opţiunii de veto în cadrul Adunării Generale a ONU pentru a bloca sancţiunile adresate Coreei de Nord, cele două ţări periclitează securitatea globală.

„Sperăm că aceste voturi de veto nu sunt o reflecţie a direcţiei acestui parteneriat. Explicaţiile lor pentru exercitarea dreptului de veto au fost insuficiente, necredibile şi neconvingătoare.

Vetourile nu au fost aplicate pentru a servi siguranţa şi securitatea noastră colectivă”, a declarat diplomatul SUA Jeffrey DeLaurentis la reuniunea Adunării Generale a ONU.

Rusia și China, un parteneriat „fară limite”

În februarie, cu aproape trei săptămâni înainte ca Rusia să înceapă invadarea Ucrainei, China şi Rusia au declarat un parteneriat „fără limite”. Vetourile lor asupra Coreei de Nord au divizat Consiliul de Securitate al ONU pentru prima dată din 2006, de când au fost aplicate primele sancţiuni Phenianului.

China face o mare demonstrație de solidaritate politică cu Moscova. A crescut comerțul general cu Rusia, a abandonat în esență relația cu Ucraina, a extins tranzacțiile financiare fără a folosi dolari sau euro și a dublat cooperarea viitoare pentru dezvoltarea tehnologiei militare în timp ce a desfășurat și exerciții comune cu Moscova în regiunea Pacificului.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a recunoscut că viitorul țării sale se află alături de China.

„Acum, că Occidentul a luat o poziţie a dictatorului, legăturile noastre economice cu China vor creşte chiar mai rapid. Pe lângă veniturile directe pentru bugetul de stat, aceasta este o şansă de a dezvolta estul îndepărtat şi estul Siberiei.

China are tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor care nu sunt în niciun fel inferioare Occidentului. Un acord bun în acest domeniu va asigura beneficii reciproce”, a spus anteior Serghei Lavrov.