Moscova, încântată de propunerea de pace a SUA

Vladimir Putin, gata să facă pace? Luni, Kremlinul și-a manifestat „satisfacția” în legătură cu o propunere venită din partea Statelor Unite, care vizează interzicerea aderării Ucrainei la NATO.

„Am auzit din partea Washingtonului, la diferite niveluri, că aderarea Ucrainei la NATO este exclusă.

Desigur, acest lucru ne provoacă satisfacție și coincide cu poziția noastră”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit The Telegraph.

Fostul președinte american Donald Trump a susținut anterior că sprijinul acordat de Statele Unite pentru aderarea Ucrainei la NATO a contribuit la declanșarea conflictului. Într-o declarație făcută duminică, generalul Keith Kellogg, trimisul special al SUA, a afirmat că aderarea Ucrainei la NATO este „scoasă din discuție”.

Declarația a fost făcută pe fondul intensificării eforturilor Casei Albe de a negocia pacea, în timp ce echipa lui Trump exprimă nemulțumirea față de lipsa de progres în încetarea războiului din Ucraina.

Trump a declarat anterior că ar putea încheia conflictul în termen de 24 de ore de la preluarea funcției, însă luptele între cele două părți au continuat timp de trei luni.

Duminică, Kremlinul a anunțat că nu există niciun ordin privind prelungirea pauzei în luptele de pe linia frontului.

Luni, Kievul a acuzat Rusia de efectuarea unor atacuri aeriene asupra mai multor localități ucrainene. Forțele ruse au lansat trei rachete asupra regiunilor sudice ale Ucrainei, Herson și Mykolaiv, în timpul nopții, precum și 96 de drone Shahed care au vizat alte zone ale țării, potrivit rapoartelor forțelor aeriene ucrainene.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele ruse au desfășurat 96 de operațiuni de asalt pe întregul front, au bombardat pozițiile ucrainene de peste 1.800 de ori și au utilizat sute de drone în perioada armistițiului.

„Natura acțiunilor ucrainene va rămâne în oglindă – vom răspunde tăcerii cu tăcere, iar loviturile noastre vor fi o apărare împotriva loviturilor rusești. Acțiunile spun întotdeauna mai mult decât cuvintele”, a declarat el.

Volodimir Zelenski
SURSA FOTO: Facebook, Volodimir Zelenski

Vladimir Putin ar fi dispus să accepte armistițiul propus de Volodimir Zelenski

Luni, Vladimir Putin a declarat că este dispus să accepte armistițiul de 30 de zile propus de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea încetării focului în timpul sărbătorilor pascale, iar luptele au reînceput după încheierea armistițiului de Paște. Cu toate acestea, Kremlinul rămâne deschis oricăror inițiative de pace și așteaptă o atitudine similară din partea Kievului.

„Avem întotdeauna o atitudine pozitivă faţă de un armistiţiu, motiv pentru care am venit cu o astfel de iniţiativă, mai ales că vorbim de zilele luminate ale Paştelui.

Întotdeauna am vorbit despre asta, că avem o atitudine pozitivă faţă de orice iniţiativă de pace. Sperăm că reprezentanţii regimului de la Kiev vor simţi la fel”, a anunțat, luni, președintele Rusiei.

Liderul rus va examina cu atenție propunerea făcută de omologul său ucrainean și va lua „deciziile adecvate” în ceea ce privește oprirea atacurilor cu drone militare și rachete asupra infrastructurii civile din Ucraina. Mai multe puteți citi aici.