Hackerii care, potrivit serviciilor de informaţii ale SUA, au influenţat alegerile prezidenţiale americane, puteau să se afle "oriunde", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu difuzat parţial vineri, informează sâmbătă AFP.
"Hackeri puteau să se afle oriunde. Ei pot fi în Rusia, în Asia… chiar în America, în America Latină", a declarat Putin în acest interviu pentru postul de televiziune american NBC. Interviul urmează să fie difuzat integral duminică, dar extrase din el au fost făcute publice vineri.
"De altfel, s-ar fi putut ca hackeri să se afle în SUA, care au pus foarte abil şi foarte profesionist responsabilitatea pe umerii Rusiei", a continuat Putin. "Conform unor calcule, era util pentru ei să publice anumite informaţii şi atunci ei le-au publicat, citând Rusia. Vă puteţi imagina aşa ceva? Eu pot", a declarat preşedintele rus.
În timpul campaniei electorale americane din 2016, documente privind campania democratei Hillary Clinton, contracandidata republicanului Donald Trump, au fost piratate de persoane necunoscute şi făcute publice de WikiLeaks, platforma pentru publicare de documente secrete fondată de Julian Assange.
Serviciile de informaţii americane l-au acuzat pe Putin că a ordonat piratarea campaniei democraţilor, pentru a-l favoriza pe Trump, care şi-a făcut publică intenţia de a ameliora relaţiile dintre Washington şi Moscova. Însă nicio dovadă privind o astfel de ingerinţă în alegerile din SUA nu a fost furnizată, iar Rusia a respins mereu aceste acuzaţii americane.
Putin a reiterat acest lucru inclusiv vineri, în timpul Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg. "Nu există nimic concret, sunt doar supoziţii şi concluzii fondate pe aceste supoziţii. Asta-i tot. Atunci când va exista ceva concret, atunci vom discuta", a spus el. Potrivit lui Putin, aceste "zvonuri inutile şi nocive trebuie să înceteze", pentru că "afectează relaţiile internaţionale, economia mondială, problemele de securitate şi lupta împotriva terorismului".
SURSA: Agerpres