Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat cetățenia rusă unui fost ministru moldovean al Economiei, pugilistului Kevin Johnson și unui fost soldat bosniac, care este acuzat de crime de război.
Vladimir Putin a acordat cetățenie unui urmărit internațional
Președintele Vladimir Putin este din nou în centrul atenției cu o decizie controversată, care nu are legătură, de data asta, cu războiul din Ucraina. Liderul de le Kremlin a acordat cetățenia rusă unui fost soldat bosniac, Ratko Samac, acuzat de crime de război. Printre cei care au mai primit cetățenia, 44 la număr în total, se mai află și boxerul american Kevin Johnson, jurnaliștii străini de la RT Peter Lavelle și Roman Zyskin și fostul vicepremier și ex-ministru al Economiei din R. Moldova, Andrei Cucu.
Kevin Johnson și-a luat numele „Vladimirovici”
Kevin Johnson este un celebru boxer american, cunoscut pentru cele 60 de lupte susținute în ringul profesionist. În 2009, a suferit o înfrângere în fața ucraineanului Vitali Klitschko într-un meci pentru titlul mondial la categoria grea al Consiliului Mondial de Box.
Potrivit unei surse citate, în septembrie 2023, Johnson a depus o cerere pentru obținerea cetățeniei ruse. În luna august a aceluiași an, înainte de meciul său cu rusul Mark Petrovsky, boxerul a ieșit în evidență purtând un tricou cu imaginea președintelui Vladimir Putin. În semn de respect față de liderul rus, Johnson a adăugat numelui său „nickname-ul” „Vladimirovici”.
„Pentru a-i face cel mai mare compliment președintelui Vladimir Putin, am decis să îmi schimb numele. De acum înainte mă voi numi Kevin Vladimirovici. Acum sunt sută la sută rus”, a declarat anterior Johnson.
Un alt beneficiar al ultimei decizii luate de președintele rus este Andrei Cucu. Acesta a ocupat, în perioada 2000-2001, funcția de ministru al Economiei în Republica Moldova sub conducerea prim-ministrului Dumitru Braghiș. Mai târziu, a fost numit viceprim-ministru în Guvernul condus de Vasile Tarlev. În ciuda acestei numiri, pe data de 4 februarie 2002, Andrei Cucu a fost demis din funcție.