Vladimir Putin apreciază relațiile bilaterale dintre Rusia și Austria
Miercuri, 25 ianuarie 2023, Vladmir Putin a efectuat o vizită oficială la clusterul de dezvoltare tehnologică „Lomonosov” din cadrul Universitatății de Stat „Vorobiovi Gori” din Moscova, context în care a spus că este extrem de mulţumit de menținerea unor relații bune cu oamenii obișinuiți din Occident. Acesta a vorbit în mod special despre relațiile bune cu cetățenii austrieci.
„Opinia oamenilor obișnuiți din Occident nu este supusă schimbărilor în situația politică, cu mulți dintre ei fiind posibilă menținerea unor relații bune. Știu că ei tratează țara noastră foarte amabil și, în ciuda oricăror evenimente dramatice care au loc în lume, opiniile lor cu privire la țara noastră nu se schimbă, spre deosebire de elitele politice din unele țări, inclusiv cele europene. URSS a acționat ca garant al constituției Republicii Austria, iar mulți cetățeni încă mulțumesc Rusiei pentru acest lucru”, a declarat, miercuri, Vladimir Putin.
Declarația sa a fost făcută în contextul în care Austria a fost acuzată de oficialii europeni că face jocurile Rusiei, mai ales după votul negativ de la Consiliul JAI din decembrie 2022, când nu a acceptat primirea României și Bulgariei în Spaţiul Schengen. De asemenea, comisarul european Ilva Johansson a spus atunci că veto-ul Austriei împotriva extinderii Spațiului Schengen este „un cadou nemeritat pentru Vladimir Putin”. În plus, cancelarul federal al Austriei, Karl Nehammer, a fost primul lider occidental care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după declanșarea războiului din Ucraina, el deplasându-se la Moscova la începutul lui aprilie 2022.
Înainte de această declarație, Vladimir Putin a reamintit că scopul „operațiunii speciale” din Ucraina este de a proteja oamenii și Rusia însăși. Potrivit spuselor sale, țara sa nu își poate permite să se creeze amenințări asupra propriilor sale teritorii istorice, relatează sursa citată anterior.
Austria își menține poziția împotriva extinderii Spațiului Schengen
Vă amintim că, luni, Karl Nehammer a inspectat frontiera Bulgariei cu Turcia pentru a vedea câți migranți intră ilegal prin zona Mării Negre, context în care a reamintit că țara sa își va menține poziția împotriva extinderii Spațiului Schengen, cât timp sistemul de protecție al frontierelor externe nu funcționează bine. În prezent, Austria vrea să fie ridicat un zid la granițele Bulgariei, pe modelul aplicat de Donald Trump în Statele Unite ale Americii.
„Vizita mea din Bulgaria este dedicată luptei comune împotriva imigrației ilegale. Austria este alături de Bulgaria în acestă privință. Trebuie să apăsăm pedala frânei pentru azil, peste tot în Europa. Protejarea graniței externe trebuie să fie principala prioritate a Comisiei Europene”, a scris, luni, Karl Nehammer pe contul lui de Twitter.
Danke an Premierminister Galab Donev für das gute & offene Gespräch bei meinem Besuch in Bulgarien. Österreich & Bulgarien sind auf mehreren Ebenen eng miteinander verbunden und insbesondere Partner im gemeinsamen Kampf gegen illegale Migration, Schlepperei & Menschenhandel. pic.twitter.com/WbeTH0rtO2
— Karl Nehammer (@karlnehammer) January 23, 2023
„Este clar că veto-ul nostru Schengen nu este îndreptat împotriva unei țări, dar Spațiul Schengen nu funcționează și nu poate fi extins în acest moment. Pentru a putea redeschide frontierele interne, Bulgaria trebuie să fie sprijinită în protejarea efectivă a frontierelor externe. Am promis sprijinul nostru pentru Bulgaria de 2 miliarde euro din bugetul UE pentru protecția frontierelor. Vom continua să milităm pentru consolidarea protecției frontierelor externe și lupta împotriva migrației ilegale”, a explicat cancelarul federal al Austriei.