Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dimitri Medvedev, a „visat” la dezintegrarea Ucrainei și a publicat o hartă a acesteia și ce teritorii vor fi luate de alte țări.
Viziunea lui Medvedev privind Ucraina
Medvedev a publicat pe canalul său de Telegram două hărți ale Europei, iar pe una dintre ele Ucraina este împărțită, ca și cum teritoriul său ar face parte din alte țări. Potrivit lui Medvedev, această hartă a fost creată de „analiști occidentali”, dar nu i-a numit.
Potrivit hărții, tot estul şi sudul Ucrainei ar aparţine Federaţiei Ruse, vestul ar aparţine Poloniei, nordul ar fi împărţit între Rusia şi Polonia, regiunea Uzhgorod ar aparţine Ungariei, Cernăuţi şi Viniţa ar fi ale României, iar Ucraina ar rămâne, de fapt, doar în regiunea Kievului.
Scopul Rusiei: Controlul regiunilor estice și sudice
În acest fel, Dimitri Medvedev a recunoscut încă o dată că obiectivul Rusiei este distrugerea Ucrainei, și nu cauzele invocate privind regiunea Donbas, amenințarea din partea NATO, și cu atât mai mult nu în „biolaboratoarele” imaginare și „dezvoltarea de arme nucleare”, scrie Pravda.
Rusia a purtat un război hibrid împotriva Ucrainei timp de 8 ani, ocupând peninsula Crimeea și o parte din estul Ucrainei în 2014, și a lansat o invazie la scară largă la 24 februarie 2022. Vladimir Putin a numit războiul o „operațiune militară specială”.
Kremlinul a negat inițial că plănuiește un război sau că urmărește să schimbe guvernul din Ucraina și a numit obiectivul său protecția, sau așa-numita „eliberare” a Donbasului, în timp ce, de fapt, vrea să preia complet controlul asupra Ucrainei, mai scrie presa ucraineană.
Scopul imediat al armatei ruse pare să fie acela al controlului total asupra regiunilor estice și sudice ale Ucrainei, astfel încât Crimeea ocupată să aibă o rută terestră către Federația Rusă.
Dmitri Medvedev pune la îndoială existența Ucrainei în următorii doi ani
Anterior, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a pus sub semnul întrebării existenţa ca stat suveran a Ucrainei în următorii doi ani.
Tot într-o postare pe Telegram acesta a spus: „Doar o singură întrebare: cine a spus că Ucraina va mai exista pe harta lumii în doi ani?”
Kievul vede în afirmaţiile lui Medvedev o dovadă că justificarea oficială a Moscovei pentru război – „denazificarea” ţării – reprezintă doar un pretext pentru distrugerea culturii ucrainene.
Kremlinul nu a comentat direct asupra remarcilor lui Medvedev. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, întrebat de jurnalişti, a răspuns doar: „Ştim că Ucraina are mari probleme”. Ţara continuă să refuze „să ţină în frâu entităţile naţionaliste” din rândurile sale, a mai spus Peskov.