Oligarhii ruși sunt poate printre cei care s-au ferit până acum să critice deciziile luate de Vladimir Putin. Dar, odată cu decizia Kremlinului de a ataca Ucraina, tot mai mulți miliardari ruși își arată nemulțumirea.
Elita economică din Rusia, împotriva lui Putin
Unul dintre primii care a ieșit public este oligarhul rus Oleg Deripaska, fondatorul gigantului Rusal, producător de aluminiu. Miliardarul și-a exprimat nemulțumirea într-o postare pe contul său de Telegram, cerând încetarea „capitalismului de stat” în Rusia în faţa crizei provocate de sancţiunile occidentale, în urma invaziei ruse din Ucraina.
„Este o adevărată criză şi avem nevoie de manageri de criză adevăraţi (…) Trebuie să schimbăm neapărat politica economică şi să punem capăt acestui capitalism de stat”, a scris acesta.
De asemenea, el se aşteaptă din partea guvernului la „clarificări şi comentarii clare asupra politicii economice în următoarele trei luni”, după cum transmite Reuters.
Oleg Tinkov, un alt milairdar rus și fondatorul băncii Tinkoff, a criticat de asemenea invazia din Ucraina, într-un mesaj publicat luni.
„Astăzi, în Ucraina, oameni nevinovaţi mor în fiecare zi. Este de neconceput şi inacceptabil!”, a scris el pe Instagram, făcând apel la „alocarea de bani pentru îngrijirea oamenilor, pentru cercetarea pentru vindecarea cancerului, şi nu pentru război”.
De asemenea, unul dintre cei mai cunoscuți miliardari din Rusia, oligarhul Roman Abramovici, „a fost contactat de Ucraina pentru a ajuta la găsirea unei soluţii şi de atunci lucrează la oferirea de ajutor”, a precizat purtătoarea sa de cuvânt, Rola Brentlin.
Mihail Fridman, un alt miliardar rus a denunţat la rândul său războiul din Ucraina, într-o scrisoare către angajaţii fondului său, LetterOne.
„Sunt convins că războiul nu poate fi niciodată răspunsul. Această criză va costa vieţi şi va face ravagii în două naţiuni surori de sute de ani”, a scris el duminică, spunând că îşi doreşte ca această „vărsare de sânge” să înceteze.
Și omul de afaceri ruso-britanic Evgheni Lebedev, fiul miliardarului rus Aleksandr Lebedev, i-a cerul luni preşedintelui Vladimir Putin să „oprească războiul” din Ucraina, într-o scrisoare deschisă publicată în cotidianul Evening Standard.
„În timp ce Europa se află în pragul unui nou război şi întreaga lume este aproape de un posibil dezastru nuclear, vă implor să profitaţi de negocierile de azi pentru a pune capăt acestui teribil conflict din Ucraina”, scrie el în atenţia preşedintelui rus.
„În calitate de cetăţean rus, vă implor să nu-i lăsaţi pe ruşi să-şi ucidă fraţii şi surorile ucrainene. În calitate de cetăţean britanic vă cer să salvaţi Europa de război”, a mai adăugat el în scrisoarea deschisă.
Influencerii prind curaj și-l critică pe liderul de la Kremlin
Un popular influencer rus de pe TikTok, Alex Medved, a transmis, de asemenea, un mesaj sfidător la adresa președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Acesta și-a exprimat public nemulțumirea față de invazia Ucrainei în fața unei stații de metrou din capitala Moscovei.
Astfel, în stația de metrou Kolomenskaya din Moscova acesta a apărut cu o pancartă pe care apăreau steagurile Rusiei și Ucrainei și cu mesajul „Dacă ești împotriva războiului, îmbrățișează-mă”. Chiar dacă au fost persoane care l-au evitat, cei mai mulți trecători au venit să îl îmbrățișeze.
Poate printre cele mai emoționante momente s-au petrecut atunci când un veteran de război s-a oprit și l-a luat în brațe pe tânăr. Bătrânul i-a spus că a trăit războiul și a arătat ca dovadă mâna sa care avea câteva degete amputate, ele fiind înlocuite cu proteze. Și acesta nu a fost singurul. Foarte mulți adulți și copii au venit la rândul lor să îl îmbrățișeze pe Alex Medved.
Hackerii dau o mână de ajutor împotriva Rusiei
Hackerii Anonymous și-au exprimat la rândul lor nemulțumirea după ce luni au spart site-ul agenției ruse de știri de stat TASS, au arătat verificările Reuters de pe mai multe dispozitive. Site-ul obișnuit a fost înlocuit cu un mesaj anti-război și apeluri la oprirea invaziei președintelui Vladimir Putin în Ucraina.
„Vă îndemnăm să opriți această nebunie, nu vă trimiteți fiii și soții la moarte sigură”, scria mesajul. „Putin ne forțează să mințim și ne pune în pericol … Nu este războiul nostru, haideți să-l oprim!”, a continuat mesajul.
Nici Ucraina nu a stat deoparte în această privință, după ce ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei, împreună cu trupele cibernetice ucrainene, au spart site-ul Kremlinului şi au obţinut acces la datele personale ale oficialilor ruşi. Informația a fost confirmată de consilierul ministrului Afacerilor Interne ucrainean, Vadim Denisenko.
„Acum întreaga bază telefonică a Kremlinului este disponibilă gratuit. Începând de la şefii de administraţie, terminând cu jurnaliştii lor, organizaţiile publice şi ghicitorii lor. Baza telefonică a Kremlinului cuprinde şi ghicitorii Kremlinului. Doar ca să înţelegeţi cum funcţionează maşina de informare a Federaţiei Ruse”, a spus oficialul ucrainean.
Acesta i-a îndemnat pe toți să apeleze numerele respective de telefon și să-i întrebe despre războiului împotriva Ucrainei.
„Dacă aveţi 5 minute de timp liber, accesaţi chatbot-ul Telegram «Puterea Federaţiei Ruse» , are toate telefoanele conducerii Federaţiei Ruse. Sunaţi pe cineva, înregistraţi un videoclip sau măcar o conversaţie audio. Vorbiţi despre orice doriţi, apoi postaţi-o pe reţelele de socializare. Aceasta va fi o bază de dovezi grozave. Şi cu siguranţă îi va tulbura pe cei care se gândesc la un război cu Ucraina şi acum îi va lăsa să se gândească la viitorul lor”, a adăugat Deninsenko.