În cursul serii de joi, președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu organizații locale de patrioți și de tineri din Volgograd, un oraș din sudul Rusiei, care, până în anul 1961, se numea Stalingrad.
Între anii 1942-1943, localitatea a fost teatrul celei mai sângeroase bătălii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Armata Roșie sovietică, cu prețul a peste 1 milion de morți, a respins invazia forțelor germane.
Vladimir Putin încearcă să câștige sprijinul rușilor
Vladimir Putin a depus o coroană la mormântul mareșalului sovietic care a coordonat apărarea Stalingradului și a vizitat principalul ansamblu de monumente, unde a păstrat un moment de reculegere în memoria celor care au murit în cursul luptelor de-atunci.
Comemorarea survine într-un moment când Moscova încearcă să-și accelereze campania militară din Ucraina, întâmpinând însă o mare rezistență.
Mii de oameni au ieșit pe străzile din Volgograd ca să urmărească parada victoriei, în timp ce avioane le zburau pe deasupra capetelor, iar tancurile și blindatele de pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial defilau prin fața lor.
Unele blindate moderne aveau înscrisă pe ele litera V – un simbol folosit de forțele Rusiei din Ucraina.
Ce spun rușii despre războiul din Ucraina?
Irina Zolotoreva, o localnică în vârstă de 61 de ani, care a spus că rudele sale au luptat în Stalingrad, a văzut în eveniment o paralelă cu Ucraina.
“Țara noastră luptă pentru dreptate, pentru libertate. Am repurtat o victorie în 1942, iar asta rămâne un exemplu pentru generația de azi. Cred că și acum vom câștiga, indiferent de ce s-ar mai întâmpla”.
Omagierea celor care au asigurat victoria de la Stalingrad, considerată în general drept un moment de răscruce din timpul războiului, este o zi sfântă în Rusia, unde autoritățile au propagat-o de multă vreme drept un simbol incontestabil al jertfei patriotice și al rezistenței eroice.
Începând din luna februarie a anului trecut, de când Putin a trimis mii de soldați în Ucraina, oficialii ruși au făcut o comparație cu cel de-Al Doilea Război Mondial și cu lupta împotriva naziștilor, potrivit US News.
Ucraina acuză Rusia că duce un război de cucerire imperialist
Ucraina, care ea însăși a avut de suferit de pe urma forțelor hitleriste și făcea parte pe vremea aceea din Uniunea Sovietică, respinge asemenea comparații și acuză Rusia că duce un război de cucerire imperialist.
Punctul central din oraș dedicat victoriei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este un complex de monumente în memoria apărătorilor orașului, aflat pe o colină cu vedere spre Volga, acesta fiind dominat de statuia unei femei cu o uriașă sabie în mână, intitulată Chemarea Patriei-Mame.
Desfășurată între anii 1942-43, bătălia a fost devastatoare și a transformat în ruină orașul, care pe vremea aceea purta numele lui Stalin, numărul victimelor fiind estimat la 2 milioane de oameni.
Miercuri, în Volgograd, a fost dezvăluit un nou bust al lui Stalin, împreună cu alte două busturi, aparținând comandanților Gheorghi Jukov și Aleksandr Vasilievski.
Țarițin, un oraș industrial, și-a schimbat numele în 1925, în onoarea lui Stalin, dar, în 1961, la opt ani după moartea acestuia, atunci când el a căzut în dizgrație, orașul a devenit Volgograd.