Directorul Muzeului de ceară, Grevin, din Paris, Franța, a decis să elimine statuia președintelui rus, Vladimir Putin, din expoziția liderilor mondiali.
„Astăzi nu mai este posibil să prezentăm un personaj ca el… pentru prima dată în istoria muzeului, retragem o statuie din cauza evenimentelor istorice în curs”, a declarat directorul muzeului, Yves Delhommeau, la radio France Bleu, transmite Reuters.
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat, noi și personalul nostru nu vrem să fim nevoiți să-i reparăm părul și aspectul în fiecare zi”, a spus Delhommeau.
Statuia, care a fost creată în 2000, a fost mutată într-un depozit până la noi ordine, în semn de protest față de invazia rusă în Ucraina și după ce aceasta a fost avariată, de vizitatori, în weekend.
Cu cine ar putea fi înlocuită statuia lui Putin? “A devenit un erou”
Un purtător de cuvânt al muzeului a spus că nu este clar în ce circumstanțe s-ar putea întoarce statuia.
Întrebat cine l-ar putea înlocui pe Putin, în locul gol dintre statuile președintelui american Joe Biden și președintelui chinez Xi Jinping, Delhommeau a spus că ar putea fi Volodimir Zelenski.
„Poate că președintele Zelenski îi va lua locul… a devenit un erou pentru că a rezistat și pentru că nu a fugit din țara sa. Ar putea foarte bine să-și ia locul printre marii oameni ai istoriei și ai zilei de astăzi”, a spus el.
Statuia a mai fost avariată și în 2014 de către o activistă din mișcarea „Femen”. După anexarea Crimeei, de către Rusia, un demonstrant a înjunghiat statuia, i-a zdrobit capul și a scris „Kill Putin” („Ucide-l pe Putin”) pe pieptul statuii.
Este sfârșitul lui Vladimir Putin! Nu i-a mai rămas mult timp la putere
Mihail Hodorkovski, liderul opoziției ruse, îi îndeamnă pe co-naționalii săi să continue protestele împotriva războiului din Ucraina.
„15 zile ale voastre merită să nu-l lăsați să ucidă un om al păcii? Dacă costă, mergeți în stradă și stați și mai târziu”, a exclamat Mihail Hodorkovski.
Acesta susține ferm că liderul de la Kremlin intenționează să cucerească Ucraina și să instaleze un „guvern marionetă” la Kiev.
„După cum am mai spus, Putin nu se descurcă. El este blocat în Ucraina. Și pentru a se descurca el aruncă tot ce are: poliție, consilii și altele. Fiecare om care iese acum pe stradă în orașele Rusiei, fiecare om care iese la protest, ia o parte din puterea lui Putin din a ucide civili ucraineni. 15 zile ale voastre merită să nu-l lăsați să ucidă un om al păcii? Dacă costă, mergeți în stradă și stați și mai târziu. Eu am stat 10 ani… mai mult de 10 ani.
Pornind de la ce am considerat că e corect. Dacă voi considerați că e corect să nu ucidă cetățeanul statului vecin doar pentru că acest bandit a vrut astfel, opuneți rezistență. Astăzi, ieșitul în stradă înseamnă a opune rezistență și a fi împotriva uciderii oamenilor în Ucraina. Ce altceva mai e posibil de făcut? Sabotaj. Nici nu vorbesc acum de nerespectarea ordinelor penale…
Da, veți avea probleme, dar vreau să spun din nou, aceste probleme nu vor fi pe termen lung pentru că lui Putin nu i-a rămas mult timp la putere, iar după, toți cei care nu ați respectat ordinele criminale, veți fi EROI!”, a spus Mihail Hodorokovski