Vladimir Putin își dorește o lume în care toate popoarele să fie cu adevărat egale. Liderul de la Kremlin a precizat că întreaga lume se schimbă.
„Marile schimbări au loc nu numai în Federația Rusă, ci şi întreaga lume se schimbă. Cred că toate acestea sunt schimbări în bine” – a declarat liderul rus, într-un mesaj video prezentat duminică, participanților la primul Congres al Mișcării Ruse a Copiilor și Tineretului. Șeful statului rus speră că, prin acţiunile sale, faptele, determinarea și totodată, transparenţa intențiilor, planurilor şi principiilor, Rusia va putea face lumea mai dreaptă, informează TASS.
Putin își dorește o lume în care toate popoarele să fie egale
„O lume în care toate popoarele să fie cu adevărat egale, în care fiecare persoană să aibă dreptul la respect, să urmeze tradițiile, să-și onoreze strămoșii, să-și vorbească limba maternă și în care fiecare să aibă posibilitatea la autorealizare maximă, indiferent de condițiile în care fiecare a crescut şi din ce familie provine” – a subliniat preşedintele rus.
În paralel, Rusia a anunțat că va schimba manualul despre istoria țării. Grupul de lucru pentru conceperea manualului va fi condus de fostul ministru rus al culturii, Vladimir Medinski.
Anunţul a fost făcut de ministrul rus al educației, Serghei Kravţov, transmite TASS. Potrivit acestuia, crearea noului manual va dura aproximativ un an, informează Meduza, potrivit Rador.
„Astăzi a fost luată decizia ca Vladimir Rostislavovici Medinski să conducă grupul de lucru, în calitate de șef al grupului de lucru pentru educație istorică. Nu îl vom crea de la zero, avem deja manuale de istorie editate de Anatoli Vasilievici Torkunov şi alte manuale. Cred că ‘…’ noul manual va fi scris poate într-un an, poate puțin mai mult de un an” – a spus ministrul rus al educației.