Vladimir Putin jubilează. Lansarea Nord Stream 2 ar putea fi favorizată de prețurile record la gaze naturale
Analiștii care au fost intervievați marți, 14 septembrie, au avertizat în legătură cu prețurile record la gaze naturale care s-au înregistrat în ultima perioadă în toată Europa. Astfel, aceștia spun că situația actuală ar putea urgenta acordarea aprobărilor necesare pentru demararea livrărilor de gaze între Rusia şi Germania prin gazoductul Nord Stream 2, conform informațiilor transmise de reuters.com
Amintim că grupul rus Gazprom a anunţat săptămâna trecută finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2. Acesta este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea respectivă fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.
Autoritățile din Germania au la dispoziție patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare
De asemenea, autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania a anunţat luni că are luni pentru a finaliza procesul de autorizare a conductei Nord Stream 2, după ce a primit toate documentele necesare pentru acordarea unei licenţe de funcţionare, potrivit sursei menționate. Toată Europa are nevoie de cantităţi suplimentare de gaze naturale, în contextul în care preţurile în regiune au atins valori record înainte de venirea iernii.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot au depăşit marţi pragul de 66 de euro pentru un Megawatt-oră, adică mai mult de 800 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, după ce gradul de umplere a depozitelor subterane din Europa este sub nivelul din ultimii ani pentru această perioadă a anului.
„Autoritatea de reglementare din Germania va încerca, probabil, să emită toate autorizaţiile necesare în cel mai rapid mod posibil”, a declarat Dmitry Marinchenko, senior director la Fitch.
Totodată, Alexei Grivach, de la National Energy Security Fund, un centru de reflexie pro-Kremlin, a spus şi el că este posibil ca autorităţile germane să urgenteze procedurile de certificare, în ciuda îndoielilor exprimate de SUA și unele state din UE.
Anunțul făcut de Rusia
Autoritățile din Rusia au transmis vineri, 10 septembrie, că gazoductul Nord Stream 2 a fost terminat, după mai mulți ani de tensiuni. Controversatul gazoduct are o lungime de 1.230 de kilometri și trece pe sub sub Marea Baltică.
Informațiile transmise de Gazprom aduc un triumf pentru Rusia, după o lungă perioadă de tensiuni diplomate cauzate de controversatul proiect. Criticii proiectului de zece miliarde de euro spun că gazoductul va creşte pe termen lung dependenţa energetică europeană faţă de Rusia.
Totodată, preşedinţia ucraineană a reacționat în urma anunțului, spuncând că „Ucraina se va bate împotriva acestui proiect politic rusesc până la finalizarea acestuia, după aceea şi chiar după începerea livrărilor de gaze naturale”.
Mai mult, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a salutat „una dintre cele mai mari construcţii energetice din lume”. Aceasta a citat Gazprom, punctând că primele aprovizionări cu gaze naturale ar putea să aibă loc ”până la sfârşitul acestui an”, în cazul în care autoritatea de reglementare germană dă undă verde.
De asemenea, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a îndemnat la o dare în folosinţă „cât mai rapidă”. Amintim că Nord Stream 2 urmează să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti către Germania, principalul promotor al proiectului.
Sursă foto: Dreamstime