Premierul rus Vladimir Putin i-a făcut miercuri o vizită nou-născutului considerat locuitorul Terrei cu numărul şapte miliarde, adus pe lume în enclava rusă Kaliningrad (vest), potrivit Agerpres.
Premierul rus a mers la maternitatea cu pricina, unde a felicitat-o pe mama bebeluşului aniversar şi i-a făcut şi un "cadou". Putin i-a înmâna un certificat "pentru ameliorarea condiţiilor locative". Familia Nikolaev are trei copii şi deţine un apartament cu două camere, iar datorită documentului primit, va putea schimba actuala locuinţă cu una mai spaţioasă.
Elena Nikolaev i-a spus lui Putin că pe băieţel în cheamă Piotr, că este un copil sănătos şi "tare". Şeful guvernului rus a dorit să se convingă personal de acest lucru, l-a luat în braţe şi a remarcat – "este un flăcău de toată frumuseţea".
"Cum aţi reuşit să prindeţi exact numărul şapte miliarde?", s-a interesat Vladimir Putin. "El a reuşit. Eu sunt o mamă obişnuită, dar copilul e aşa – cu numărul şapte miliarde. Soarta lui!", a răspuns mămica.
Femeia mai are un băieţel de şapte ani şi o fetiţă de cinci ani. Cel puţin trei ţări au revendicat luni în acelaşi timp faptul că pe teritoriul lor a venit pe lume locuitorul cu numărul şapte miliarde, între care India şi Filipine.
Se pare, însă, că Piotr din Rusia a fost ‘oficializat’ locuitorul cu numărul şapte miliarde.