Vladimir Putin a declarat recent că Rusia este cu „șase-șapte ani” înaintea concurenților săi din domeniul dezvoltării de tehnologii unice pentru energie nucleară spațială.
Vladimir Putin le-a luat fața! Rusia, numărul 1 în dezvoltarea tehnologiilor pentru energie nucleară spațială
Declarația lui Vladimir Putin a fost făcută în cadrul unei consfătuiri dedicate dezvoltării industriei spațiale, conform informațiilor transmise de rt.com
„Am progresat semnificativ în dezvoltarea de tehnologii unice destinate energiei nucleare spațiale. Potrivit estimărilor specialiștilor, în acest domeniu, Rusia a luat-o înaintea tuturor concurenților noștri, întrece o lume întreagă cu șase-șapte ani”, a spus Vladimir Putin.
Șeful statului a menționat că acest avantaj trebuie folosit, trebuie sprijinite cercetările științifice în sfera cosmonauticii.
Potrivit sursei menționate, în august s-a anunțat că Putin a discutat cu directorul general al „Rosatom”, Aleksei Lihaciov, dezvoltarea industriei armamentului nuclear a Rusiei.
Liderul de la Kremlin este în alertă
Anterior, președintele Vladimir Putin a precizat că mai mulți oameni apropiați lui au fost confirmați cu COVID.
„Din păcate, am fost nevoit în ultimul moment să-mi amân vizita la Duşanbe. Îmi pare foarte rău, însă acest lucru are legătură cu faptul că în anturajul meu apropiat au fost, după cum ştiţi, depistate cazuri de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus”, a spus liderul rus joi, în timpul unui discurs susţinut online în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).
Liderul Kremlinului a subliniat că nu este vorba de una sau doup persoane care s-au îmbolnăvit de coronavirus, ci de zeci de persoane. Preşedintele rus a anunţat că intenţionează să rămână în autoizolare câteva zile. „Acum sunt nevoit să respect câteva zile regimul de autoizolare”, a spus liderul rus.
Amintim că Vladimir Putin s-a vaccinat în primăvară cu Sputnik V. El a declarat de mai multe ori că anticorpii săi „se menţin la un nivel ridicat”. În luna iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov anunţa că persoanele care intră în contact cu Vladimir Putin respectă măsuri stricte.
De asemenea, Serviciul de presă de la Kremlin a informat că Vladimir Putin a intrat în carantină după ce mai multe persoane din anturajul său au fost infectate cu noul coronavirus.
„Vladimir Putin a spus că deoarece mai mulți membri ai anturajului său s-au infectat cu Covid-19, ll trebuie să respecte regimul autoizolării pentru o anumită perioadă de timp.”, a declarat marți serviciul de presă de la Kremlin.
Sursă foto: Dreamstime