Vladimir Putin va merge în Ucraina, în teritoriile anexate în urma invaziei care a avut loc în 2014. Anunțul a fost făcut chiar de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
Comunitate internațională nu a recunoscut anexarea Crimeei de către Rusia în 2014
Potrivit Secretarului de Presă al Kremlinului, șeful statului rus va vizita Crimeea în data de 18 martie, la nouă ani de la anexarea acestei peninsule ucrainene în urma unui referendum controversat, pe care Occidentul nu l-a recunoscut, și după o invazie militară care a anticipat războiul declanșat ulterior în Donbas.
Vizita lui Vladimir Putin va avea loc în contextul în care, la Moscova, este așteptat președintele chinez Xi Jinping. China a avansat recent o propunere de armistițiu în Ucraina.
Rusia nu recunoaște jurisdicția Curții de la Haga
Kremlinul a anunţat, marţi, 14 martie, că Rusia nu recunoaşte jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale de la Haga (CPI), care propune să emită primele mandate de arestare împotriva unor cetăţeni ruşi în legătură cu războiul din Ucraina.
„Nu recunoaștem această Curte, nu recunoaștem jurisdicția acestei Curți. Așa ne raportăm la această chestiune”, a declarat Dmitri Peskov, întrebat despre relatările potrivit cărora în viitorul apropiat CPI ar putea să emită primele mandate de arestare împotriva unor cetăţeni ruşi în legătură cu războiul din Ucraina.
Potrivit oficialului rus, poziţia Kievului înseamnă că obiectivele Rusiei în Ucraina pot fi atinse numai prin „mijloace militare”. Curtea Penală Internaţională (CPI) îi ia în vizor pe ruşii care au comis crime de război în Ucraina, a relatat, luni, 13 martie, publicaţia americană New York Times. Potrivit acessteia, primul dosar vizează răpirea copiilor ucraineni care ar fi fost apoi trimişi spre adopţie sau în tabere de reeducare.
Curtea de la Haga ar putea să ceară mandate de arestare împotriva mai multor cetățeni ruși
Cel de-al doilea dosar se referă la acuzaţiile conform cărora forţele ruse de ocupație au ţintit în mod deliberat cu rachete infrastructuri civile, precum centrale electrice şi hidrocentrale. Curtea de la Haga, fondată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, ar intenţiona – potrivit sursei citate – să ceară mandate de arestare împotriva mai multor persoane.
Pe 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova a susţinut cu fermitate că desfăşoară o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina. În mod analog, Kievul a afirmat de mai multe ori că, înainte de a discuta despre un plan de pace cu Moscova, militarii ruși trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate în 2022 şi peninsula Crimeea.