În urmă cu mulți ani, Vladimir Putin a făcut o declarație care a stârnit, la acea vreme, numeroase semne de întrebare. Se petrecea în 2009, pe vremea când actualul președinte rus ocupa funcția de premier. Declarația se referea la gazul din Ucraina. Deși chiar Putin a susținut că oferta va fi greu de refuzat de către România, mulți s-au întrebat, atunci, daca nu cumva era de fapt un măr otrăvit.
La începutul anului 2009, Vladimir Putin, pe atunci premier al Rusiei, a declarat unui jurnalist român că România, după ce va intra în posesia gazului necesar vecinului de la Răsărit nu are decât „să-l vândă mai departe Ucrainei”.
Totul s-a petrecut la o întâlnire cu presa, pe data de 9 ianuarie 2009. Atunci, Vladimir Putin s-a arătat deschis la participarea României la proiectul gazoductului South Stream. Mai mult, el a menționat că nu este împotrivă ca țara noastră să participe la proiectul european rival, Nabucco.
Vladimir Putin, gata să trateze direct cu România în privința livrărilor de gaze
La acea vreme, Vladimir Putin era considerat cel care conduce cu adevărat Rusia, deși președinte era la acel moment Dmitri Medvedev. Actualul lider de la Kremlin s-a declarat, în 2009, gata să trateze direct cu o companie din România, fără intermediari, în privința livrărilor de gaze.
„Nu suntem împotrivă ca România să participe la proiectul South Stream. Eu am pentru România o contraofertă pe care cred eu că va fi greu s-o refuzați. Vă rog să-i transmiteți acest lucru președintelui Băsescu. Tot volumul de gaz rusesc de care Ucraina are nevoie într-un an suntem dispuși să-l vindem companiei de stat din România şi după aceea să-l vindeți mai departe Ucrainei. E bună oferta? Sper că ați consemnat-o”, a declarat la acea vreme premierul Rusiei.
Tot atunci, premierul Vladimir Putin a mai spus: „Toată industria din România nu poate să concureze cu cea din Ucraina, atâta timp cât Kievul cumpără gaz cu 250 de dolari, în timp ce România plătește 470 de dolari pe mia de metri cubi”.
Convorbire telefonică cheie între Traian Băsescu și Vladimir Putin
Declarațiile lui Putin de atunci veneau în urma convorbirii telefonice pe care o avusese cu președintele Traian Basescu.
„Președintele român mi-a cerut să cumpere gaz fără intermediari, într-o discuție telefonică. Am fost de acord ca discuțiile să se poarte direct între companii”, a spus Putin atunci, așa cum a reamintit zf.ro.
Dar autoritățile de la București nu au avut un răspuns pentru oferta lui Vladimir Putin, iar Președinția s-a abținut de la orice comentariu pe marginea declarației premierului rus.