Președintele Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu mame ale soldaților ruși care luptă în Ucraina, spunându-le celor care și-au pierdut fiii că el și întreaga conducere le împărtășesc suferința. Întâlnire a avut loc la reședința sa de la Novo-Ogaryovo, în afara Moscovei, pentru a marca Ziua Mamei din Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri, în cursul unei întâlniri cu mame ale soldaţilor trimişi să lupte în Ucraina, că „împărtăşeşte durerea” celor care şi-au pierdut fiii şi le invită să nu creadă „minciunile” care circulă despre „operaţiunea militară specială”, potrivit AFP şi Reuters.
Mesajul lui Putin pentru mamele soldaților trimiși în Ucraina
Stând cu un grup de mame în jurul unei mese cu ceai, prăjituri şi boluri cu fructe de pădure proaspete, Putin a spus că Kremlinul împărtăşeşte durerea celor care şi-au pierdut fiii.
„Vreau ca voi să ştiţi că eu, personal, şi întreaga conducere a ţării împărtăşim această durere. Ştim că nimic nu poate înlocui pierderea unui fiu”, a declarat Putin, cu o mină gravă, dregându-şi frecvent vocea. „Viaţa este mai complicată decât ceea ce se vede la televizor sau pe internet, există multe minciuni”, a adăugat preşedintele rus, în timp ce rudele militarilor denunţă pe reţelele de socializare condiţiile în care unii dintre aceştia sunt trimişi la luptă.
Mamele au ascultat afirmaţiile lui Putin, dar propriile lor comentarii la adresa preşedintelui nu au fost arătate pentru moment în imaginile difuzate de televiziunile ruse.
Mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în toată Rusia de câteva săptămâni şi cer prin mesaje video difuzate pe canale de internet în limba rusă ca preşedintele Vladimir Putin să-şi respecte promisiunile făcute.
O mobilizare dezordonată
După ce a ordonat o mobilizare parţială în septembrie, Kremlinul a dat asigurări că sutele de mii de înrolaţi vor urma un antrenament solid, vor primi un echipament bun şi nu vor fi trimişi în prima linie a războiului din Ucraina.
Însă au fost înregistrate numeroase încălcări ale acestor promisiuni: moartea pe front a celor recent mobilizaţi, mobilizarea unor bărbaţi inapţi pentru serviciul militar, a unor taţi de familii numeroase sau prea vârstnici, absenţa echipamentului adecvat şi a instruirii militare pentru cei chemaţi sub arme.
Această mobilizare dezordonată, care a obligat autorităţile ruse să admită comiterea unor „erori”, a provocat îngrijorare în rândul soldaţilor trimişi în Ucraina.
Această îngrijorare, care riscă să degenereze în proteste, pune Kremlinul într-o situaţie delicată: dacă autorităţile reprimă în mod implacabil orice împotrivire faţă de ofensiva în Ucraina, cuvântul soţiilor de soldaţi este sfânt şi întemniţarea lor ar provoca un şoc în Rusia.
Sute de mii de soldaţi ruşi au fost trimişi să lupte în Ucraina, inclusiv unii dintre cei peste 300.000 de rezervişti care au fost chemaţi sub arme în cadrul unei mobilizări anunţate de Putin în septembrie ca fiind parţială.
Putin a spus că nu regretă lansarea a ceea ce el a numit „operaţiune militară specială” împotriva Ucrainei, prezentând războiul ca pe un moment de cotitură în care Rusia a înfruntat în sfârşit o hegemonie occidentală arogantă, după decenii de umilinţe în anii care au urmat destrămării Uniunii Sovietice în 1991.
Ucraina şi Occidentul susţin că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele consideră un război de ocupaţie în stil imperialist. Ucraina afirmă că va lupta până când ultimul soldat rus va fi alungat de pe teritoriul său.
Kremlinul nu îşi dezvăluie pierderile
Moscova şi-a făcut publice ultima oară pierderile pe 21 septembrie, când ministrul apărării Serghei Şoigu a declarat că 5.937 de soldaţi ruşi au fost ucişi. Dar acest număr este mult sub majoritatea estimărilor internaţionale.
Cel mai important general în armata SUA, Mark Milley, apreciase la 9 noiembrie că Ucraina şi Rusia înregistrează fiecare peste 100.000 de soldaţi ucişi sau răniţi, aminteşte Reuters.
Războiul din Ucraina a ucis sau rănit mii de soldaţi de ambele părţi, potrivit SUA, iar invazia rusă a declanşat cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident de la criza rachetelor din Cuba din 1962.