Vladimir Putin spune că prietenii lui cred că este mort
Vladimir Putin, în vârstă de 71 de ani și președinte al Rusiei, a adus la lumină informații îngrijorătoare.
El a afirmat că, deseori, proprii lui prietenii îl confundă sau nu îl mai recunosc, intensificând astfel speculațiile privind posibila sa înlocuire cu dubluri.
Șeful Federației Ruse a dezvăluit că foștii săi colegi de școală și de universitate au început să-i pună la îndoială identitatea atunci când se reîntâlnesc.
„De fiecare dată când întâlnesc ocazional foști colegi de școală sau de la universitate, mă privesc și spun – ‘Nu cred, ești tu cu adevărat sau nu ești tu?’. (…)
Vedeți, o persoană nu știe întotdeauna cum s-ar comporta atunci când se află la un anumit nivel de responsabilitate,”a declarat Putin, într-un interviu acordat în regiunea Chukotka.
Declarația liderului rus a fost imediat valorificată de către Dr. Valery Solovey. Acesta este un fost profesor în cadrul Institutului de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO). În opinia lui, Putin nu mai este în viață și a fost substituit de către sosii.
Afirmatiile sale, cunoscute pentru natura lor ciudată, sunt contestate de către un important jurnalist ucrainean, Dmitry Gordon, conform informațiilor publicate de Daily Mail.
Solovey susține fără niciun fel de echivoc că Putin ar fi decedat în octombrie 2023. Corpul său ar fi fost plasat într-un congelator, în timp ce șeful securității, Nikolai Patrushev, ar conduce, de fapt, Kremlinul.
Solovey spune că Putin ar fi fost recent mutat într-un alt congelator
Solovey susține că vestea oficială a decesului lui Putin va fi făcută publică în acest an, iar funcția de prim-ministru va fi preluată de către Dmitry Patrushev, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care activează în domeniul agriculturii și este fiul lui Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate.
„Acum se pare că Putin este în viață [și nu mort, așa cum ați spus]. Deci, spuneți-mi, este în congelator sau este viu și sănătos?”, l-a întrebat Gordon pe Solovey.
Solovey, etichetat de către Kremlin drept „agent străin”, a răspuns:
„Este în congelator. În decembrie a fost mutat într-un nou frigider… unul destinat stocării cadavrelor.
Aceasta este singura schimbare care îl privește după moartea sa. Nu au existat alte schimbări. Și nu există nicio șansă să fie înviat”, a replicat Solovey.
Speculațiile privind utilizarea unei dubluri de către Putin circulă de mulți ani. Zvonurile sunt variate. De la declarațiile lui Solovey, până la sugestia că președintele rus ar recurge la o sosie. Totul, din considerații legate de securitate sau starea sa de sănătate.
Utilizatorii de internet au analizat fotografii ale lui Putin din diverse perioade. Ei spun că există diferențe între trăsăturile sale fizice din diverse apariții în public.
La începutul lunii curente, Yevgeny Vasilyevich, un tâmplar din Belarus, a fost „desemnat” drept principala dublură a președintelui rus, susținându-se că ar fi fost expus la „substanțe toxice” și, cu toate acestea, ar fi supraviețuit. Kremlinul a respins toate aceste zvonuri și speculații.