Un mesaj de ultimă oră în acest sens a venit chiar acum. Se pare că Vladimir Putin nu ține cont de această mare sărbătoare și vrea să își ducă planul la bun sfârșit, indiferent de ce ar implica asta.

În acest sens, trupele rusești vor continua bombardamentele din sudul Ucrainei și de Paște, iar serviciile militare britanice sunt din ce în ce mai îngrijorate de modul în care Rusia își face drumul.

Sursele citate susțin că armata lui Putin vrea să treacă de Nikolaev cât mai repede și să ajungă la Odesa, însă rezistența ucraineană le generează probleme, iar timpul tot trece.

Putin nu vrea să oprească bombardamentele

În ceea ce privește propunerea Kievului cu privire la încetarea atacurilor de Paște, Vladimir Putin nu a fost de acord cu așa ceva, iar în acest sens, în noaptea de Înviere, bombardamentele vor continua. Același lucru se va întâmpla probabil și mâine, în prima zi de Paște. În acest sens, populația Ucrainei a fost avertizată să nu meargă la Biserici în această noapte sfântă.

De cealaltă parte, propaganda de la Moscova spune că Ucraina își va bombarda singură propriile biserici, în condițiile în care au apărut deja zvonuri în presa de peste hotare conform cărora Putin ar fi dat deja ordinul pentru bombardarea lăcașurilor de cult ucrainene în zi de mare sărbătoare.

Chiar și Papa Francisc s-a arătat preocupat de haosul din Ucraina și a încercat la rândul său obținerea unui armistițiu între cele două țări aflate în război.

Papa Francisc, apel la un armistițiu

Mai exact, Suvernaul Pontif s-a alăturat astfel apelului făcut de Organizația Națiunilor Unite, care, de asemenea, le-a cerut părților să înceteze luptele în vederea unei „pauze umanitare” de patru zile, de joi şi până duminică în care oamenii să poată fi evacuați din calea luptelor. Și această propunere a fost de asemenea refuzată.

Situația din Ucraina este cu atât mai tristă în condițiile în care marea majoritate a persoanelor care au fugit în alte țări sunt femei și copii, drept urmare, vor petrece sărbătorile departe de casă, dar și de cei dragi.

De cealaltă parte, bărbații, dar și băieții peste 18 ani sunt pe front, luptând pentru țara lor, chiar și de Paște. În tot acest timp, Pentagonul a invitat 40 de ţări aliate să se întâlnească marți în Germania pentru a discuta despre nevoile de securitate pe termen lung ale țării vecine.