Vladimir Putin a cerut unui fost locotenent al lui Prigojin să instruiască noi voluntari pentru războiul din Ucraina. Iată cine este Andrei Troşev.
Un fost locotenent al lui Evgheni Prigojin colaborează cu Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin dorește ca un fost locotenent al lui Prigojin să îi devină aliat. Mai precis, să îi instruiască noi voluntari pentru lupta din Ucraina, potrivit AFP.
Declarațiile pe acest subiect au fost făcut în cadrul întâlnirii de joi cu Andrei Troşev.
„La ultima reuniune am evocat faptul că veţi fi implicat în formarea de unităţi de voluntari capabili să ducă la bun sfârşit diverse misiuni de luptă, în principal, desigur, în zona operaţiunii militare speciale din Ucraina”, a precizat Putin.
Locotenentul despre care vorbește Putin este Andrei Troşev, supranumit și „Sedoi” (păr grizonat, în rusă). El este un colonel în rezervă și un apropiat al lui Prigojin în cadrul grupării Wagner.
„Sedoi” a fost chiar unul dintre fondatorii grupului. El a primit sancțiuni din partea Uniunii Europene pentru „implicare directă în operaţiunile militare ale grupului în Siria”, conform unui document al UE.
„Cunoaşteţi problemele care trebuie soluţionate în avans pentru ca efortul de luptă să se desfăşoare la modul optim şi cu cel mai mare succes posibil”, a adăugat Putin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului anunță că Troşev lucrează deja în Ministerul Apărării
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că Andrei Troşev „lucrează deja în Ministerul Apărării”, potrivit agenţiei Ria Novosti.
Putin a mai precizat după întâlnire și că apreciază faptul că Troşev „întreţine bune relaţii cu foşti tovarăşi de arme”.
Întâlnirea de joi, la care a participat și viceministrul apărării, Iunus-Bek Evkurov, reconfirmă integrarea unor foști combatanți ai Wagner în cadrul armatei ruse. Kremlinul le-a oferit în iunie 3 variante combatanților Wagner. Ei aveau de ales între integrarea în armata Rusiei, revenirea la statul de civil și exilul în Belarus.
Grupul Wagner are un nou șef în Africa
Operațiunile din Africa coordonate de Grupul Wagner au acum un nou comandant, și anume Dmitri Sitîi. Acesta este remarcat pentru faptul că a studiat economia la Paris și are cunoștințe avansate de limbile rusă, engleză, spaniolă și franceză.
Conform informațiilor din ziarul Bild, Dmitri Sitîi nu are o relație strânsă cu președintele rus, Vladimir Putin. Ziarul evidențiază că este neclar cum va reacționa Kremlinul în ceea ce îl privește pe Sitîi. Ceea ce îl face pe Dmitri Sitîi imprevizibil în ochii lui Putin este faptul că beneficiază de sprijinul unor dictatori din Africa.