Asaltul rusesc asupra capitalei ucrainene, Kiev, pare să se fi diminuat în prezent, dar luptele continuă să facă ravagii în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, pe fondul unor semnale că aceasta va deveni centrul războiului în următoarele săptămâni, potrivit CNN, citat de Mediafax.

Joi, președintele american Joe Biden a declarat că „până acum nu există dovezi clare că Putin își retrage toate forțele din Kiev. Există, de asemenea, dovezi că își întărește trupele în zona Donbas”.

Situația va fi dificilă în Donbas, Mariupol și Harkov

În aceeași zi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe cetățeni că vor urma vremuri grele în estul țării, spunând că în „Donbas, Mariupol, în direcția Harkov, trupele rusești acumulează putere pentru a lovit puternic. Ne vom apăra”.

„Situația în direcția sudică și în Donbas rămâne extrem de dificilă”, a adăugat Zelenski.

A fost pentru a doua oară în 24 de ore când Zelenski a avertizat asupra extinderii ofensivei rusești în Donbas.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se așteaptă, de asemenea, ca Donbasul să devină un punct central al conflictului.

Rusia încearcă să se regrupeze, să se reaprovizioneze și să își consolideze ofensiva în regiunea Donbas”, a declarat el joi.

O analiză a ceea ce se întâmplă pe teren în estul Ucrainei susține acest punct de vedere. Sunt blindate și artilerie rusești care își intensifică atacurile și, în același timp, tot mai mulți civili ucraineni fug spre vest.

Când Putin a anunțat invazia la 24 februarie, a susținut că scopul așa-numitei „operațiuni militare speciale” a Rusiei este eliberarea Donbasului de neonaziști și protejarea populației sale de un presupus „genocid” din partea autorităților ucrainene.

Zelenski îi solicită lui Macron să intervină pe lângă Moscova pentru o încetare a focului la Mariupol

De asemenea, preşedintele Ucrainei i-a solicitat vineri omologului său francez Emmanuel Macron, în cursul unei convorbiri telefonice, să intervină pe lângă Moscova pentru a obţine o încetare a focului la Mariupol, oraş-port la Marea Azov „aflat sub asediu de mult timp”, pentru a înlesni evacuarea locuitorilor rămaşi în oraş şi realizarea unor operaţiuni umanitare.

Într-o postare pe Twitter, Zelenski subliniază că „iniţiativa franceză privind deschiderea unor coridoare umanitare la Mariupol trebuie să fie pusă în practică”.

Convorbirea telefonică dintre cei doi lideri, potrivit unei surse de la Palatul Elysee, s-a axat pe situaţia de „urgenţă umanitară” pentru locuitorii rămaşi la Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei asediat de la începutul invaziei de armata rusă.

Zelinski, care menţine contacte regulate cu Macron, l-a încurajat să „continue eforturile diplomatice pentru a obţine de la Rusia condiţiile necesare desfăşurării unei operaţiuni umanitare de către organizaţii internaţionale competente”, a menţionat Palatul Elysee.

Pentru aceasta ar fi nevoie, potrivit sursei franceze, de „un armistiţiu destul de lung şi anunţat cu suficient timp înainte”.