Vladimir Putin vrea să provoace un nou conflict în Balcani. Informația a fost furnizată de Volodimir Zelenski. Mai multe detalii pe acest subiect au fost oferite de președintele Ucrainei într-un interviu pentru Fox News Digital.
Zelenski a atras atenția că Vladimir Putin încearcă să distragă atenția de la eforturile militare eșuate ale Rusiei în Ucraina. El a avertizat că liderul Rusiei încearcă să alimenteze tensiunilor într-o regiune a Europei unde cultura rusă rămâne una influentă.
Volodimir Zelenski a atras atenția asupra Balcanilor
„Fiți atenți la Balcani. Credeți-mă, obținem informații. Rusia are un plan pe termen lung… Dacă partenerii noștri nu fac nimic, va fi o nouă explozie”, a spus Zelenski.
Un analist de informații militare strategice și autor al cărții „Putin’s Playbook” a susținut această teorie. El a arătat că Vladimir Putin are pe masă un întreg plan.
„Zelenski are dreptate. Un conflict este în pregătire de luni de zile, dacă nu chiar mai mult”, a comentat analistul Rebekah Koffler.
Un analist avertizează asupra operațiunilor secrete de destabilizare
În opinia sa însă, liderul de la Kiev nu va declanșa un război. Asta pentru că președintele Rusiei are toate forțele alocate în Ucraina. Cu toate acestea, Vladimir Putin va continua operațiunile secrete de destabilizare în Balcani.
„Cu toate că Rusia probabil că nu va declanșa un război în toată regula în acest moment – întrucât Putin a alocat cea mai mare parte din armată și resurse pentru câmpul de luptă din Ucraina – este aproape sigur că Moscova o să continue operațiunile sale secrete de destabilizare în Balcani”, a spus analistul.
Care este obiectivul strategic al lui Vladimir Putin
Rebekah Koffler a amintit că Rusia nu recunoaște independența Kosovo. Desființarea fostei Iugoslavii nu a fost privită cu ochi buni de liderul de la Kiev. De aceea, ar fi de așteptat ca ținta lui Vladimir Putin să fie Kosovo.
„Rusia nu recunoaște independența Kosovo. Destrămarea Iugoslaviei a fost o lovitură în stomac pentru Putin. Așa că inversarea situației din Kosovo este obiectivul său strategic”, a avertizat Koffler.
Conform acestuia, vom vedea cel mai probabil tot mai multă instabilitate în Balcani. Momentul este prielnic pentru Rusia în condițiile în care SUA se concentrează foarte mult asupra Orientului Mijlociu.
Vrea să distragă atenția lumii de la războiul din Ucraina
O sursă din domeniul diplomației a arătat că liderul de la Kremlin va dori să mute toată atenția de la războiul din Ucraina.
” Putin vrea să distragă atenția lumii de la războiul din Ucraina, întrucât consideră că acest conflict este o luptă existențială pentru Rusia și nu va lăsa nimic să îl oprească în încercarea de a câștiga războiul”, a spus sursa citată de Fox News.
Fostul ambasador al Albaniei în SUA și ONU a venit și el cu un avertisment. Acesta a arătat că Rusia își continuă acțiunea de a-și mări influența în Balcani. Vladimir Putin a reușit acest lucru în Muntenegru, acolo unde partide proruse conduc țara. În tot acest timp a spus el, Occidentul și SUA își continuă „politica naivă de reconciliere” față de Belgrad și eforturile de a apropia un stat satelit al Rusiei precum Serbia.
Amintim că despre dorința lui Vladimir Putin de a destabiliza o țară din estul Europei asociată cu fostul URSS s-a mai vorbit și în trecut. În prima parte a acestui an s-a spus că s-a dorit provocarea unei lovituri de stat în Republica Moldova.