Negociatorii americani au de gând să se prezinte luni, la Geneva, la discuțiile cu omologii lor ruși cu propunerea de a discuta despre amplasarea rachetelor și despre amploarea exercițiilor militare în Europa, spun surse citate de cotidianul The Washington Post.
La rândul său, agenția Reuters citează un oficial cu rang înalt din administrația americană care a declarat că Statele Unite şi aliaţii lor sunt gata să discute cu Rusia în cadrul negocierilor privind Ucraina despre posibilitatea ca fiecare parte să-şi limiteze exerciţiile militare şi desfăşurarea de rachete în regiune.
Sursa citată de Reuters a precizat însă că SUA nu sunt dispuse să discute despre limitarea desfăşurării de trupe americane sau despre poziţionarea forţelor americane în ţările NATO din regiune.
Casa Albă vrea să testeze dacă Moscova are cu adevărat intenții serioase
Casa Albă vrea să testeze dacă Moscova are cu adevărat intenții serioase în ceea ce privește încheierea crizei ucrainene pe cale diplomatică sau dacă va pune condiții irealizabile ca o tactică de amânare sau ca pretext pentru o nouă invazie, au explicat sursele citate de The Washington Post.
Oficialii americani nu au reușit să se lămurească în ultimele luni dacă președintele rus Vladimir Putin consideră că a sosit momentul potrivit pentru a invada din nou Ucraina, trăgând cu forța această țară înapoi pe orbita strategică a Rusiei, sau dacă face doar un joc de strategie mai complicat, pentru a obține concesii de securitate din partea Statelor Unite și a aliaților săi prin amenințarea Ucrainei.
Negocierile bilaterale ruso-americane de luni de la Geneva au loc în condițiile în care Moscova continuă să aducă la granița cu Ucraina forțe și echipamente, amenințând că va lua măsuri militare dacă Washingtonul și aliații săi nu vor răspunde preocupărilor de securitate ale Kremlinului. Delegația americană care participă la negocieri este condusă de adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman, iar Moscova este reprezentantă de Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe. Negocierile de la Geneva vor fi urmate miercuri de o reuniune specială a Consiliului NATO-Rusia la Bruxelles, iar joi de o sesiune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, la Viena.
Toate aceste discuții au ca scop evitarea unei crize, după ce Vladimir Putin a trimis zeci de mii de militari de-a lungul graniţei cu Ucraina, generând temeri că ar pregăti o invazie în Ucraina.
Ar putea exista o soluție diplomatică la criză
„Intenția noastră este de a avea un dialog deschis, sincer și serios despre securitatea europeană, cu rușii la masă. Vrem să fim incluzivi. Nu vrem să trecem peste capul nimănui”, a declarat ambasadorul SUA la OSCE, Michael Carpenter, într-un interviu pentru The Washington Post.
Discuțiile în cadrul mai larg al NATO și OSCE reprezintă o prioritate pentru Casa Albă, care i-a asigurat în repetate rânduri pe aliații și partenerii europeni, inclusiv Ucraina, că nu va negocia „despre ei, fără ei”. Dar discuțiile bilaterale de la Geneva vor fi probabil cel mai substanțial și cel mai atent urmărit indicator pentru a afla dacă se poate ajunge la un acord diplomatic care să evite un nou război în Europa, scrie The Washington Post.
„Dacă rușii vin luni și vor dori să vorbească doar despre extinderea NATO, atunci ne vom afla într-un impas. Cred că administrația este pregătită să riposteze – că acest lucru nu este de discutat”, a declarat Andrea Kendall-Taylor, expert la Center for a New American Security.
„Dar dacă rușii vor să vorbească despre chestiuni legate de controlul armelor convenționale, atunci există o discuție care poate fi purtată – și s-ar întrezări perspectiva că ar putea exista o soluție diplomatică la criză”, a punctat experta citată de The Washington Post.