Potrivit postului american, doi înalţi oficiali care au acces direct la noi informaţii despre atacurile cibernetice din perioada campaniei electorale din SUA spun că datele arată că Putin a dirijat personal modul în care au fost publicate şi folosite informaţiile pe care piraţii cibernetici le-au obţinut din tabăra democrată.
Putin a avut mai multe obiective, a indicat pentru NBC News o sursă din cadrul serviciilor americane de informaţii. Ce începuse va o răzbunare contra lui Hillary Clinton s-a transformat într-o campanie menită să dezvăluie corupţia din politica americană şi să dezbine aliaţi ai Americii, fabricând o imagine potrivit căreia alte state nu mai pot conta pe SUA în calitate de lider global credibil.
Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a estimat public că guvernul rus a dorit ca Donald Trump să devină preşedinte. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi alte agenţii nu susţin sută la sută acest punct de vedere, dar puţini oficiali contrazic teoria conform căreia operaţiunea derulată de Rusia a avut drept scop compromiterea candidaturii lui Clinton prin dezvăluirea unor e-mail-uri compromiţătoare pentru democraţi.AGERPRES