Vladimir Putin sfidează Ucraina și America
În 2014, Putin a trimis pe furiș forțe rusești către și în teritoriul ucrainean din Crimeea și din estul Ucrainei. Când au izbucnit proteste pro-UE în Maidanul (piața publică) din Kiev, acestea au dus la lupte armate și la revoluție. Răspunsul lui Putin a fost să introducă în secret „omuleți verzi” mascați și înarmați, adică forțe speciale rusești de elită fără însemne militare, în peninsula strategică a Ucrainei, Crimeea.
Preluarea s-a produs fără vărsare de sânge, în parte pentru că majoritatea populației din Crimeea este de etnie rusă. Ulterior, Moscova a anexat Crimeea, care găzduiește Flota Rusiei la Marea Neagră. Putin a încercat apoi un avans pe ascuns în estul filo-rus al Ucrainei – o încercare care a avut mai puțin succes.
În 2021, abordarea lui Putin nu a fost ascunsă, ci la vedere. De aici uriașa acumulare de forțe, care a fost concepută pentru a semăna frica și panica în rândul cetățenilor ucraineni și pentru a forța Kievul să accepte unele dintre cererile lui Putin. Dar, spre deosebire de 2014, ucrainenii, susținuți de Occident, erau mai bine pregătiți și mai hotărâți să-și apere țara.
După cum a aflat Putin, invazia ar fi fost întâmpinată de o apărare ucraineană serioasă. Nu ar fi fost o apariție a unor „omuleți verzi” care să se confrunte cu niște adversari confuzi. Ucraina era bine organizată și bine echipată și susținută de ajutorul militar al NATO.
Operațiunea rusă din 2021 a fost opusul unei operațiuni ascunse. A fost o etalare imensă și deliberat vizibilă a capabilității rusești. Acumularea militară rusă a semnalat astfel o escaladare majoră. Moscova și-a arătat în mod deliberat tancurile la lumina zilei, sugerând că acumularea a fost în principal o demonstrație de forță menită să intimideze adversarul. Acțiunile comandate de Putin nu au fost nici exerciții regulate, nici o repetiție, nici un preludiu la o invazie. A fost o dovadă de diplomație coercitivă.
Și care a fost rezultatul?
Acumularea și exercițiile militare efectuate de Rusia și de Ucraina au semnalat eșecul atât al Moscovei, cât și al Kievului de a se îndrepta spre o pace durabilă. Bineînțeles, atât Ucraina, cât și Rusia se învinovățesc reciproc pentru provocarea noilor tensiuni. În mod rațional, președintele ucrainean Volodimir Zelenski rămâne îngrijorat de scopul acumulării militare rusești. Într-un amplu interviu din 2 iunie, el a spus în fața a trei senatori americani că, deși Rusia a suspendat exercițiile militare, țara are încă o prezență militară masivă la frontieră. „Au retras doar aproximativ 10.000 de soldați”, a spus el – o fracțiune din cei 100.000 de soldați concentrați lângă Ucraina, în aprilie. Acumularea îngrijorează atât Occidentul, cât și Ucraina.
Putin a păstrat, timp de săptămâni întregi, în tăcere adevăratul scop al uriașei acumulări militare de la granița ucraineană. În cele din urmă, chiar înainte de summit-ul NATO, a vorbit. El a spus că Occidentului nu i se va permite să treacă de „liniile roșii” ale Rusiei – și dacă o va face, Rusia va răspunde „dur, rapid și asimetric”.
Dar care linii roșii?
Putin nu a afirmat clar acest lucru, dar linia sa roșie pentru Ucraina este următoarea: Ucrainei nu trebuie să i se permită să intre în Planul de aderare [MAP/Membership Application Plan] care să ducă la includerea sa în NATO. Planul MAP al NATO este conceput pentru a sprijini țările partenere aspirante în vederea pregătirilor de aderare la Alianță, oferindu-le un cadru care să permită NATO să le canalizeze asistență și sprijin practic în toate aspectele aderării.
Ucraina a solicitat înscrierea în Planul de aderare la NATO (MAP) în 2008. În acel an, Summit-ul de la București a respins MAP pentru Ucraina și Georgia din cauza obiecțiilor Germaniei și Franței. Niciuna dintre țări nu a vrut să-i provoace pe ruși. Planurile de aderare la NATO pentru Ucraina au fost abandonate din nou după alegerile din 2010 ale candidatului la președinție pro-rus Viktor Ianukovici, care a preferat să mențină țara nealiniată. După răsturnarea prin revoluție a lui Ianukovici, în 2014, cei doi succesori ai săi, Petro Poroșenko și Volodimir Zelenski, au încercat amândoi în mod repetat să se înscrie în MAP, vizând obținerea, în cele din urmă, a aderării la NATO pentru Ucraina.
Acest lucru sugerează că am putea crede explicația dată de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei privind mișcările țării la începutul acumulării militare. Ea a avertizat că pariul Ucrainei de aderare la NATO ar putea duce la „consecințe ireversibile pentru statul ucrainean”. Pe scurt, Rusia își flexa mușchii militari pentru a împiedica încercarea Ucrainei de a se apropia de aderarea la NATO.
„În ceea ce privește extinderea NATO și avansarea infrastructurii NATO către granițele Rusiei, aceasta este de mult timp o chestiune de o importanță capitală pentru Rusia, în ceea ce privește securitatea sa națională”, a spus Putin într-un interviu dur, cu puțin timp înainte de summit. El a afirmat că extinderea NATO în trecut s-a produs împotriva intereselor naționale rusești – și că puterile occidentale „pur și simplu au scuipat pe interesele noastre”.
El a mai spus că extinderea NATO a fost împotriva tuturor asigurărilor pe care Mihail Gorbaciov le-a primit verbal de la puterile occidentale. „Toate preocupările noastre au fost ignorate”, a spus Putin. „Toate acordurile preliminare (deși au fost verbale, cu Mihail Sergheievici Gorbaciov – slavă Domnului că are o stare bună de sănătate – îl puteți întreba și el va confirma, cu siguranță), au fost date uitării de către Occident.”
Deși NATO a declarat în 2008 că Ucraina va fi invitată într-o bună zi să se alăture Alianței, până în 2020, NATO a făcut puține eforturi pentru a transforma această invitație într-o realitate. Pentru Ucraina, apartenența la NATO este o necesitate în fața intimidării rusești. Cu toate acestea, Germania și Franța, care au fost conștiente de liniile roșii ale lui Putin încă din 2008, au considerat că presiunea Ucrainei pentru aderarea la NATO este inutilă și provocatoare. În 2021, ambele țări au încă aceeași obiecție. În schimb, statele baltice și Polonia susțin cu tărie aderarea Ucrainei la NATO.
În primul rând din cauza obiecțiilor germane și franceze NATO a anulat ședința comisiilor NATO-Ucraina și NATO-Georgia care fuseseră planificate pentru summit-ul Alianței din 14 iunie 2021, de la Bruxelles. Pe 6 mai, Consiliul Atlanticului de Nord a decis, la nivel de ambasadori, să nu invite țările partenere să participe la summit.
Kiev a rugat în zadar NATO să reconsidere această decizie. Ucraina era pregătită să-și prezinte din nou cazul pentru un Plan de aderare la NATO, la summit, dar cererea sa de MAP este acum amânată pe termen nedefinit. Zelenski l-a rugat pe președintele Joe Biden să susțină chestiunea MAP. „Dacă vorbim despre NATO și MAP, aș vrea cu adevărat să obțin detalii [de la Biden] – da sau nu”, a spus Zelenski disperat. „Trebuie să obținem date clare și probabilitatea acestui lucru pentru Ucraina”.
Dar, în loc de un da sau nu clar spus de Biden, președintele ucrainean a primit 150 de milioane de dolari în plus la ajutorul militar al SUA. SUA, în ciuda retoricii pozitive (deși ambigue), au decis să meargă împreună cu răspunsul „nu” al Germaniei și al Franței referitor la MAP pentru Ucraina. În cadrul unei conferințe de presă, Biden nu a spus, în mod nesincer, nimic despre liniile roșii rusești, dar a acuzat Ucraina că are încă de făcut eforturi pentru „a curăța corupția. Realitatea este că ei trebuie să îndeplinească alte criterii pentru a intra în planul de acțiune.” El nu a explicat care sunt celelalte criterii.
Între timp, din 2020, Ucraina este membră a unui club de state partenere care include Australia, Iordania, Georgia, Suedia și Finlanda. Cunoscut sub numele de „Parteneriatul de Oportunități Îmbunătățite (EOP)”, a fost lansat ca parte a Inițiativei de interoperabilitate a Parteneriatului, în timpul Summit-ului NATO din 2014, se arată în The Algemeiner.
Susținută de Franța și Germania, această inițiativă menține și dezvoltă în continuare interoperabilitatea membrilor NATO și a statelor partenere. Ucraina a beneficiat de calitatea de membru al EOP, putând participa la operațiuni și exerciții aliate conduse de NATO. Pentru Ucraina, EOP este un substitut preliminar pentru MAP, care rămâne programul care ar plasa țara pe drumul real către aderarea la NATO.
În perioada 29 iunie – 10 iulie, EOP va pregăti forțele maritime ale NATO, un număr de 4.000 de soldați și 40 de nave de luptă, pentru a participa la exercițiile multilaterale Sea Breeze din Marea Neagră. Acest exercițiu anual, aflat acum la a 20-a ediție, este co-găzduit de SUA și Ucraina și își propune să consolideze securitatea maritimă în regiunea Mării Negre.
Afirmațiile au fost respinse
Armata SUA a respins afirmațiile rusești conform cărora exercițiile comune de la Marea Neagră efectuate de SUA, Ucraina și alte țări partenere ar servi drept acoperire pentru un transfer secret de arme în Ucraina. Principalul conflict militar este în estul Ucrainei, nu în regiunea Mării Negre.
Între timp, aproximativ 100.000 de forțe rusești sunt încă desfășurate lângă granița ucraineană. Se pare că ele și echipamentele lor vor rămâne acolo unde sunt până la exercițiul Zapad, care va avea loc în septembrie 2022. Între timp, așa cum a subliniat președintele Zelenski, funcția lor este să continue să intimideze atât Ucraina, cât și NATO.
Până la momentul summit-ului Putin-Biden de la Geneva, semnalele rusești fuseseră deja recepționate la Washington. Președintele Biden, conștient de marea putere coercitivă a Rusiei, a decis să renunțe la sancțiunile împotriva controversatului gazoduct Nord Stream 2 către Germania, pe motiv că „este aproape complet terminat”. (Desigur, propaganda rusă spune de doi ani că proiectul este aproape complet finalizat). Decizia lui Biden a fost un act de calmare inutil – într-adevăr, a fost un dar pentru Putin, în urma atacului cibernetic terorist care a paralizat Colonial Pipeline, un furnizor cheie de combustibil din SUA.
Rezultatul este un acces mai direct al gazului de la Gazprom pe piețele vest-europene, punând resursele SUA într-un dezavantaj competitiv și reducând influența geopolitică a Americii. Nu numai că sporește avantajul competitiv al Rusiei în Europa de Vest, dar oferă Moscovei un avantaj geopolitic în Europa de Est, inclusiv o potențială ocazie de șantajare a Ucrainei în privința prețului gazului transportat de conducta terestră pe teritoriul Ucrainei.
Gazoductul Nord Stream 2 va permite Germaniei să dubleze efectiv cantitatea de gaz pe care o importă din Rusia. Astfel, în unele țări din Europa de Est există o îngrijorare crescută cu privire la faptul că Biden și Washingtonul sunt prea permisivi cu Putin. Este un mare câștig pentru Putin în Europa de Vest, care subliniază dificultatea pe care o are Biden în transformarea retoricii sale într-o abordare mai dură a Rusiei în acțiune.
Intimidarea rusească a funcționat. Ucrainei și Georgiei li s-au oferit diferite instrumente noi de cooperare militară cu membrii NATO, dar nu au fost invitați să participe la summit-ul NATO din 14 iunie 2021. Motivul principal al absenței lor a fost acela că NATO este din nou divizată în această privință: Franța și Germania se opun admiterii Ucrainei și Georgiei.
Toți liderii NATO sunt, fără îndoială, conștienți de îngrijorările profunde ale Rusiei cu privire la aderarea la NATO a Ucrainei, dar Germania și Franța sunt deosebit de precaute în a-l provoca. Din aceeași îngrijorare, aderarea la NATO a Ucrainei și Georgiei a eșuat în 2008, la Summit-ul de la București.
Scopul principal al Moscovei, așa cum a spus Michael Kofman, este de a semnala administrației Biden că „Rusia menține o forță coercitivă puternică” și poate escalada după bunul plac pentru a împiedica Occidentul să treacă liniile ei roșii. Ar putea, de asemenea, să semnaleze noii administrații americane că Rusia ar trebui să fie mult mai sus pe agenda sa de politică externă.
Sursă foto: Dreamstime
