'Îmi anunţ candidatura pentru postul de preşedinte al Rusiei', a spus Putin la o întâlnire cu muncitorii unei uzine auto a companiei GAZ în oraşul Nijni Novgorod, discurs transmis în direct la televiziune. 

'Este mereu o decizie foarte importantă pentru oricine, întrucât motivaţia trebuie să vină numai din voinţa de a face viaţa mai bună în această ţară, care să devină mai puternică, mai bine protejată. Rusia va continua să meargă înainte. Şi nimeni nu va putea vreodată să o oprească din acest drum', a mai spus liderul de la Kremlin, înainte să precizeze că va candida. 'Dar acolo se poate ajunge cu o singură condiţie: dacă oamenii au încredere şi te susţin', a completat el. 

În pofida dificultăţilor economice şi a tensionării relaţiilor cu Occidentul, Vladimir Putin a reuşit să-şi menţină popularitatea. Prin anexarea Crimeii, susţinerea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, intervenţia militară în Siria şi pe ansamblu creşterea relevanţei Rusiei în politica internaţională el a redat ruşilor sentimentul mândriei naţionale. Însă criticii săi îl acuză în special că susţine în continuare un regim autoritar, oligarhic şi corupt. 

Conform tuturor sondajelor, Putin ar urma să câştige detaşat scrutinul din martie, mai ales că până în prezent nu are vreun contracandidat capabil să atragă un sprijin popular semnificativ. Aşadar, el ar rămâne preşedinte până în anul 2024, an în care va împlini vârsta de 72 de ani.

AGERPRES