China și India indică faptul că ar fi început să se distanțeze de Rusia. Care sunt primele semne că Vladimir Putin şi-ar putea pierde doi dintre puţinii aliaţi pe care-i mai are la nivel mondial?
China și India se distanțează de Rusia
Deși India și China sunt aliați de mult timp ai Rusiei, există semne că cele două mari puteri ar putea începe să se distanțeze de invazia lui Vladimir Putin. Ambele țări au luat în mod repetat apărarea Moscovei, exprimându-și în același timp îngrijorarea cu privire la conflict.
Deși niciuna dintre ele nu a revenit în mod deschis asupra acestei poziții, Xi Jinping a emis aparent o critică voalată la adresa acțiunilor Rusiei.
Într-un discurs rostit la summitul din Bali, liderul chinez a avertizat împotriva „înarmării” alimentelor și energiei, comentarii care vor fi în general considerate ca fiind îndreptate către Kremlin.
„Trebuie să ne opunem cu fermitate politizării, instrumentalizării și transformării în armă a problemelor legate de alimente și energie”, a declarat Xi, potrivit Sky News.
Aceasta a venit după ce ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat că Xi i-a spus președintelui american Joe Biden, în cadrul întâlnirii lor, că „armele nucleare nu ar trebui folosite și că nu ar trebui să se poarte războaie nucleare”, o remarcă văzută ca o referire la amenințările repetate ale Moscovei în legătură cu armele nucleare.
Între timp, FT a citat un oficial chinez care l-a criticat implicit pe președintele Rusiei pentru că nu a informat Beijingul cu privire la planul său de a invada Ucraina.
„Putin nu i-a spus adevărul lui Xi. Dacă ne-ar fi spus, nu am fi fost într-o poziție atât de ciudată. Aveam peste 6.000 de cetățeni chinezi care locuiau în Ucraina și unii dintre ei au murit în timpul evacuării [deși] nu putem face public acest lucru”, a declarat oficialul anonim.
Rusia și-ar putea pierde aliații
La rândul său, premierul Indiei, Narendra Modi, a condamnat, din nou, Rusia, după ce în septembrie i-a spus lui Putin că „epoca de astăzi nu este o eră a războiului.”
„Am spus în repetate rânduri că trebuie să găsim o modalitate de a ne întoarce pe calea încetării focului și a diplomației în Ucraina”, a decalarat, marți, premierul Indiei.
Aparentele schimbări subtile de limbaj folosite de China și India ar putea semnala schimbări extrem de semnificative în dinamica geopolitică din jurul conflictului.
O decizie din partea uneia sau a ambelor țări de a se distanța în mod mai evident de Moscova ar prezenta probleme majore pentru Rusia, lăsând țara aproape complet izolată pe scena mondială, subminând campania militară deja asediată a lui Putin, într-o evoluție care ar spori presiunea asupra liderului de a căuta un final diplomatic al războiului.