Vladimir Putin și Xi Jinping și-au evidențiat din nou alianța. Tratatul de cooperare a fost prelungit

Rusia China

Sursă: Dreamstime

Vladimir Putin și Xi Jinping au participat recent la o videoconferință în cadrul căreia și-au evidențiat din nou alianța. Astfel, președintele Rusiei și președintele Chinei au convenit prelungirea tratatului de bună vecinătate şi cooperare prietenească, semnat în urmă cu 20 de ani.

Vladimir Putin și Xi Jinping și-au evidențiat din nou alianța. Tratatul de cooperare a fost prelungit

„Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi cooperare a stabilit un concept de prietenie transmis din generaţie în generaţie, care corespunde intereselor fundamentale ale ambelor ţări”, a declarat președintele chinez, conform informațiilor transmise de efe.com

Acordul respectiv „este în linie cu tendințele epocii, este orientat către pace şi dezvoltare şi de asemenea este un exemplu practic şi viu al unui nou tip de relaţii internaţionale”, a completat Xi Jinping.

Strânsa cooperare dintre cele două ţări

De asemenea, „strânsa cooperare” între cele două ţări oferă „un impuls pozitiv” comunităţii internaţionale într-un moment în care „lumea traversează schimbări complexe” şi „umanitatea se confruntă cu crize multiple în dezvoltarea ei”, a adăugat acesta.

Totodată, Vladimir Putin a susținut că „în actualele condiţii de turbulenţe politice în creştere, cu rupturi de acorduri în materie de control al armamentelor, de creştere a potenţialului de conflict în diverse părţi ale planetei, cooperarea ruso-chineză joacă un rol stabilizator la nivel internaţional”, potrivit sursei menționate.

Discuţia dintre cei doi lideri are loc la o lună după o altă întrevedere prin videoconferinţă, când au inaugurat un proiect pentru construirea pe teritoriul Chinei a patru unităţi de producere a energiei nucleare cu tehnologie rusească.

Relaţiile dintre Moscova şi Beijing trec printr-o perioadă de apropiere, ilustrată de vizita pe care ministrul de externe rus Serghei Lavrov a efectuat-o în China în luna martie pentru armonizarea strategiilor în contextul tensiunilor pe care ambele ţări le au cu SUA.

Cele două părţi s-au informat reciproc atunci despre starea relaţiilor fiecăreia cu Washingtonul, căruia i-au transmis „să reflecteze asupra prejudiciului pe care-l provoacă păcii internaţionale”, transmite cotidianul chinez Global Times.

Ministrul de externe chinez, Wang Yi, a apreciat tot în martie că relaţiile ruso-chineze sunt unite „precum un munte” şi aceste relaţii sunt „imperative în actualele circumstanţe”, ele fiind „un pilon pentru pacea mondială”. Şi Serghei Lavrov a susţinut că relaţiile între Moscova şi Beijing sunt „în cel mai bun moment din întreaga lor istorie”.

Sursă foto: Dreamstime