Extinderea sistemului Statelor Unite de apărare antibalistică reprezintă o ameninţare la adresa capacităţilor nucleare ruse, a declarat Vladimir Putin la Formul de discuţii Valdai, desfăşurat joi în staţiunea Soci, pe litoralul rus al Mării Negre.
"Bazele antibalistice americane construite în Europa de Est pot găzdui sisteme militare ofensive", a subliniat Vladimir Putin, potrivit Reuters, exprimând preocupare că infrastructura militară a Alianţei Nord-Atlantice se apropie de frontierele Rusiei.
"Folosirea ca pretext a unui atac nuclear al Iranului a distrus baza securităţii internaţionale moderne – Tratatul Anti Balistic ABM. Statele Unite s-au retras unilateral din acest tratat. Coincidenţa face că problema iraniană a fost rezolvată, astfel că nu mai există nicio ameninţare din partea Iranului, cum nici nu a fost, exact cum a spus Rusia de la început. Cauza pentru care partenerii noştri americani au ajuns să extindă sistemul antirachetă a dispărut. Ar fi rezonabil ca planul dezvoltării sistemului antirachetă să fie oprit. Ce se întâmplă însă? Nimic de acest fel, chiar invers, totul continuă", a adăugat Vladimir Putin.
"Recent, Statele Unite au efectuat primul test al sistemului antirachetă în Europa. Ce înseamnă acest lucru? Că am avut dreptate când ne-am certat cu partenerii noştri americani. Încearcă încă o dată să inducă în eroare întreaga lume. Pentru a o spune clar, au minţit. Nu a fost vorba de presupusa ameninţare iraniană, care nu a existat niciodată. Este vorba de o tentativă de distrugere a echilibrului strategic, de schimbare a balanţei forţelor în favoarea lor, nu doar pentru a exercita dominaţie, ci pentru a le dicta tuturor: concurenţilor de la nivel geopolitic şi aliaţilor. Este vorba de un scenariu foarte periculos, dăunător pentru toată lumea, inclusiv pentru Statele Unite. Sistemul de disuasiune nucleară şi-a pierdut valoarea", a atras atenţia liderul de la Kremlin, potrivit site-ului Preşedinţiei Rusiei.
Statele Unite au efectuat efectuat marţi, în largul Marii Britanii, un test pentru interceptarea unei rachete balistice, verificând sisteme de tip SM-3, similare cu cele care vor fi instalate în România. Un obuz balistic fără încărcătură a fost interceptat cu un sistem de tip Aegis SM-3 maritim. Un sistem SM-3 terestru va fi instalat în baza antirachetă de la Deveselu, în judeţul Olt.
Săptămâna trecută, Rusia avertiza că elementele antirachetă care urmează să fie instalate la Deveselu reprezintă încălcări ale Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), cerând României şi SUA să conştientizeze "responsabilitatea" montării acestor sisteme şi să renunţe la plan "cât nu este prea târziu". Decizia de instalare a sistemelor de tip MK-41 – Aegis, conform terminologiei NATO "riscă să devină o provocare gravă la adresa securităţii internaţionale", a declarat Mihail Ulianov, director al Departamentului pentru neproliferare şi controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe.
"Acest pas va fi o nouă încălcare flagrantă de către Statele Unite a Tratatului forţelor nucleare intermediare", a acuzat oficialul rus. "Statele Unite şi România trebuie să înţeleagă amploarea reală a responsabilităţii acestui sistem şi să îşi dea seama că pot renunţa la acest plan cât nu este prea târziu", a adăugat Mihail Ulianov.
Moscova a acuzat de multe ori că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forţelor nucleare intermediare INF. În martie, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, afirma că sistemele MK-41 – Aegis sunt utilizate pentru rachete cu rază medie şi lungă de acţiune – sisteme interzise prin Tratatul forţelor nucleare intermediare. Washingtonul a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului de către Rusia.
Acordul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA şi URSS în 1987 şi intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părţi să distrugă toate rachetele balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la acuzaţiile Moscovei, Preşedinţia Statelor Unite a comunicat în mai multe rânduri că sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forţelor nucleare intermediare INF.
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat recent că până la sfârşitul anului sistemul antirachetă de la Deveselu – Olt va fi operaţionalizat, pentru ca România să se încadreze în ansamblul măsurilor de protecţie NATO în regiune.
Departamentul american al Apărării a anunţat în 2014 că va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antirachetă pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandărilor de reconfigurare a dispozitivului de apărare. Michael Gilmore, director în cadrul Pentagonului responsabil de Teste operaţionale şi evaluarea dispozitivelor de apărare, a recomandat Agenţiei americane pentru Apărarea Antirachetă reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, după o serie de teste eşuate din ultimii ani. Studiile privind impactul asupra mediului vor dura aproximativ 24 de luni, iar decizia privind construirea sistemelor antirachetă va fi luată în funcţie de rezultate. Cele patru locaţii propuse sunt Fort Drum – statul New York, poligonul naval SERE – Portsmouth, statul Maine, Baza Ravenna – Ohio şi Baza Custer – statul Michigan.
Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre fixe şi mobile şi maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune înainte de a intra în spaţiul aerian şi în zona teritorială a Statelor Unite. Cel puţin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely – Alaska şi Vandenberg – California. Până în anul 2017, în vestul SUA vor exista în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă.
Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În prezent, există cel puţin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui "scut antirachetă" NATO în Europa, scopul declarat fiind contracararea ameninţărilor reprezentate de ţări precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru – Aegis Ashore urmează să fie instalate la baza de la Deveselu, în România şi în Polonia. O altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.