Vladimir Putin are mai multe sosii! Una dintre dublurile sale a fost otrăvită
Se pare că președintele Rusiei, Vladimir Putin, are mai multe sosii. În prezent, un cetățean rus este principala dublură a liderului rus: Yevgeny Vasilyevich.
Potrivit analistului politic rus Dr. Valery Solovey, fost profesor al Institutului de Relații Internaționale de la Moscova, Yevgeny Vasilyevich este un tâmplar de rangul patru din Belarus.
Reamintim că, recent, Valery Solovey a fost desemnat „agent străin” de către Kremlin.
„Aceia dintre voi, dragi prieteni, care ați văzut așa-zisa urare de Anul Nou a așa-zisului președinte rus, ați observat probabil că a fost foarte scurtă. Nu doar foarte scurtă, ci exact cea mai scurtă alocuțiune din istoria lui Putin (mesaje de Anul Nou – n.r.).
De ce a fost unul din cele mai scurte mesaje? Răspunsul este clar. Ca să nu îl priviți și să nu îl ascultați.
Să nu vă uitați la chipul lui și să nu ascultați vocea bărbatului. Acest bărbat, sosia lui Putin, este Yevgheny Vasilyevich. Vine din Belarus. Un tâmplar. Ăsta e adevărul…
Între timp, bărbatul otrăvit ar fi „dezvoltat iritații pe piele și extremități, la gât, pe care medicii le-au confundat cu o alergie”, potrivit canalului de Telegram General SVR.
Potrivit sursei citate anterior, liderul rus folosește diverși bărbați drept sosii. Serviciile de Informații din Ucraina cred că Vladimir Putin are cel puțin trei dubluri.
La un moment dat, una dintre dublurile sale chiar a fost expusă la „substanțe toxice”. Viața sa nu a fost pusă în pericol.
Totuși, oficialii ruși au încercat să afle cine ar fi otrăvit dublura președintelui Rusiei.
„Cel care a fost otrăvit ar fi fost tratat de medicii de la Kremlin, dar când au venit rezultatele testelor, l-au contactat de urgență pe secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrushev, care a fost informat că sosia lui Putin a fost expusă la ”substanțe toxice”.
Viața sosiei lui Putin nu a fost pusă în pericol – probabil că doza a fost prea mică. Acum încearcă să afle cum a ajuns substanța toxică în corpul dublurii lui Putin”, relatează sursa citată anterior.
De ce se crede că liderii de stat au dubluri?
Credința că marii lideri de stat au dubluri a fost alimentată de mai mulți factori istorici. Această idee nu este susținută de dovezi concrete, ci este adesea asociată mai degrabă cu teorii ale conspirației.
Câteva dintre motivele pentru care se crede că unii lideri de stat au sosii este siguranța lor, manipularea opiniei publice, propagandă și dezinformare. Uneori, liderii de stat pot fi supuși unor amenințări de securitate, venite din partea inamicilor politici, grupurilor teroriste sau altor entități. În acest caz, o sosie ar putea fi folosită pentru a fi protejat liderul real.
Este important de menționat că, în majoritatea cazurilor, lipsesc dovezi care să susțină existența sosiilor liderilor de stat.