Starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Kremlinul s-a adresat zvonurilor potrivit cărora președintele rus ar fi grav bolnav. Iată ce a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Marți, pe 24 octombrie, Kremlinul a respins zvonurile potrivit cărora președintele rus ar fi grav bolnav. De asemenea, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a infirmat, în cadrul unei discuții telefonice, speculațiile potrivit cărora Putin ar fi utilizat mai multe sosii, calificându-le drept „farsă absurdă”.
Peskov a fost întrebat de starea de sănătate a liderului de la Kremlin după ce o informaţie din surse nespecificate, postată pe canalul rus Telegram şi culeasă dintr-o media occidentală, susţinea că duminică seară, pe 22 octombrie, acesta s-a confruntat cu o gravă problemă de sănătate.
Vladimir Putin a negat că ar folosi mai multe sosii
Pe data de 7 octombrie, Vladimir Putin a împlinit vârsta de 71 de ani. Acesta încă își menține un program intensiv de întrevederi şi apariţii publice, dintre care multe televizate. Săptămâna trecută, președintele rus a efectuat o vizită în China, cu escale în două oraşe ruse pe drumul de întoarcere.
În cadrul unui interviu acordat în 2020, liderul de la Kremlin a negat că ar folosi sosii. A recunoscut însă că i s-a propus să facă asta, din rațiuni de securiatate, relatează Reuters.
În aprilie anul acesta, Dmitri Peksov a declarat că discuţiile despre sosii sunt „o altă miciună”, iar starea de sănătate a lui Putin este „de invidiat”.
Rusia nu se teme de noi sancțiuni din partea Occidentului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus, pe tot parcursul convorbirii de marți cu presa, că Moscova are cunoştinţă despre un nou pachet de sancţiuni ce s-ar pregăti împotriva Rusiei în legătură cu acţiunile sale militare în Ucraina, dar că aceste sancţiuni nu sperie Rusia.
Acesta a afirmat că Rusia se află sub sancţiuni de multă vreme şi este pregătită să trăiască sub incidenţa lor alţi cinci, zece ani.
Peskov a adăugat că resursele Occidentului pentru sprijinirea Ucrainei cu arme şi muniţii sunt limitate. A mai spui că serviciile de securitate ucrainene se află sub „controlul strâns” al SUA şi Regatului Unit.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a făcut referire la articolul publicat în Washington Post care titra că „Spioni ucraineni cu strânse legături cu CIA duc un război din umbră împotriva Rusiei”.
Dmitri Peskov a reiterat apelul Kremlinului pentru un armistiţiu cât mai grabnic în conflictul dintre Israel şi Hamas, precum şi pentru un acord de pace bazat pe crearea unui stat palestinian.