Fostul președinte al Mongoliei l-a ironizat pe președintele rus Vladimir Putin, după lecția de istorie oferită de liderul de la Kremlin în timpul interviului cu jurnalistul Tucker Carlson, pentru a încerca să justifice invadarea Ucrainei.

Preşedintele Vladimir Putin a deschis interviul cu cea ce a numit „mic context istoric”. Timp de mai bine de 20 de minute, Putin a vorbit despre crearea statului rus.

În interviul cu fostul jurnalist de la Fox News, Tucker Carlson, Vladimir Putin a trecut în revistă cele mai importante momente din istoria Rusiei și a Europei. Dar unii istoricii spun că mare parte din lucrurile expuse de el nu sunt deloc așa cum pretinde, scrie BusinessInsider.

Fostul președinte al Mongoliei a ironizat argumentele lui Vladimir Putin

Într-o postare pe X, Tsakhia Elbegdorj, fostul președinte al Mongoliei între anii 2009 și 2017 și ex premier, a ironizat argumentele lui Putin.

El a împărtășit câteva hărți care arată cât de mare era Imperiul Mongol, care controla, cândva, părți din ceea ce este acum Rusia.

„După interviul lui Putin, am găsit harta istorică a Mongoliei. Nu vă faceți griji. Suntem o națiune pașnică și liberă”, a scris Elbegdorj.

Hărțile prezentate de el arătau cât de mică era Rusia în secolul al- XV-lea.

Imperiul Mongol a fost, cândva, cel mai mare din lume. Teritoriul său acoperea o mare parte din Eurasia și includea China actuală și o mare parte a Rusiei, precum și Ucraina.

Guvernul Mongoliei nu a sprijinit invadarea Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o

Aflată în prezent între China și Rusia, Mongolia este azi o țară mai mică, dar una dintre cele mai mari națiuni din lume în ceea ce privește suprafața totală.

Guvernul Mongoliei nu a sprijinit invadarea Ucrainei de către Rusia, dar nici nu a condamnat-o.

În schimb, Elbegdorj scria anul trecut: „Democrațiile lumii trebuie să se unească cu și mai multă hotărâre pentru a declara că libertatea nu este negociabilă și pentru a oferi Ucrainei armele de care are nevoie pentru a câștiga”.

Fostul președinte l-a îndemnat pe Vladimir Putin să pună capăt conflictului din Ucraina, adăugând că etnicii mongoli din Rusia au fost folosiți pe post de „carne de tun” și au murit cu miile.

„De când tu ai început războiul, Rusia s-a înecat în frică, plină de lacrimi. Mobilizarea ta produce un ocean de suferință. Domnule președinte, oprește omorurile și distrugerea fără sens”, a transmis acesta printr-o postare pe rețelele sociale.

Președintele mongol Ukhnaagiin Khürelsükh s-a întâlnit anul trecut cu Putin și liderul chinez Xi Jinping, în Samarkand, pentru a discuta despre planurile de a construi un gazoduct care ar urma să traverseze țara și să aprovizioneze China.

Lucrările ar trebui să înceapă în cel mult doi ani.

Ucraina: „A-l intervieva pe Putin este ca și cum i-ai da cuvântul lui Hitler”

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a vorbit despre interviul președintelui rus Vladimir Putin cu Tucker Carlson în reacția sa la lovitura de la Harkov a forțelor de ocupație ruse, scrie Pravda.

„Astăzi, îi permiteți lui Putin să-și răspândească propaganda nebunească de genocid, iar a doua zi, va ataca Harkovul, ucigând șapte persoane”, a spus ministrul ucrainean pe X.

Kuleba a amintit că rușii au ucis un bărbat paralizat și pe soția sa, precum și o întreagă familie de cinci persoane: tinerii părinți, cei doi copii ai lor de patru și șapte ani și nou-născutul lor.

„A-l intervieva pe Putin în 2024 este ca și cum i-am dat cuvântul lui Hitler în 1944. Trebuie să-l învingem, nu să-l ajutăm să răspândească minciuni însetate de sânge”, a adăugat ministrul de Externe.