Rusia și Belarus vor semna un acord pentru garanţii de securitate
Rusia și Belarus vor semna un acord pentru garanţii de securitate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la crearea Uniunii Statale din care fac parte amândouă.
„Proiectul de acord este practic convenit. Am ţinut o serie de consultări cu Ministerul rus de Externe, ţinând cont de opinia tuturor departamentelor militare interesate, precum şi a departamentelor responsabile cu problemele de securitate. Arme nucleare ruseşti au fost desfăşurate pe teritoriul Belarusului.
Toţi vecinii noştri ştiu asta. Îşi arată muşchii la graniţa cu Belarus, dar nu fac un pas înainte”, a declarat ministrul de Externe din Belarus, Maxim Rijinkov, sâmbătă, în cadrul unei intervenții TV la postul de televiziune RTVI.
Rusia va recurge la arme nucleare în cazul unui atac NATO împotriva Belarus
Cu o zi în urmă, președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a avertizat statele aliate că Rusia ar putea recurge la arme nucleare în cazul unui atac NATO împotriva sa sau a teritoriului belarus. Potrivit spuselor sale, o agresiune împotriva ţării sale ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial, noua doctrină a Rusiei confirmând spusele sale.
Avertismentul său a fost lansat imediat după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat propuneri noi pentru actualizarea doctrinei nucleare a Rusiei.
„De îndată ce ne vor ataca, adică NATO, americanii şi polonezii (…), vom folosi arme nucleare, iar Rusia va veni în ajutorul nostru. Le spunem foarte deschis (occidentalilor) că linia roşie este graniţa. Dacă pun piciorul pe ea, răspunsul va fi instantaneu. Ne pregătim pentru asta.
În cazul în care Rusia ar utiliza arma nucleară, NATO ar putea răspunde în acelaşi mod, ceea ce ar presupune un atac asupra ţintelor de pe teritoriul rus. Acesta este motivul pentru care Rusia îşi va folosi întreg arsenalul, iar asta va însemna deja un război mondial.
Occidentul nu vrea asta. Ei nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva”, a declarat oficialul belarus la un forum al studenţilor belaruși, potrivit agenţiei de presă Belta.
Belarusul se află sub umbrela nucleară a Rusiei
Noua doctrică nucleară a Kremlinului menționează clar că Belarusul a fost inclus sub umbrela nucleară a Rusiei. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a precizat public că acest aspect a fost convenit cu omologul său din Belarus. Totuși, principala schimbare în doctrina nucleară a Rusiei este că ia ar putea răspunde cu arme nucleare chiar dacă inamicul foloseşte arme convenţionale împotriva sa.
„Ne rezervăm dreptul de a folosi arme nucleare în caz de agresiune împotriva Rusiei şi a Belarusului în calitate de membre ale Uniunii Statale (…), inclusiv dacă adversarul foloseşte arme convenţionale şi creează o ameninţare vitală la adresa suveranităţii noastre”, a avertizat liderul rus.
În primăvară, preşedintele Belarusului a promulgat o lege ce suspendă participarea ţării sale la tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (FACE), astfel încât țara sa nu mai informează semnatarii pactului despre armamentele convenţionale de pe teritoriul său şi nu mai permite vizite de inspecţie. În vară, Rusia şi Belarus au efectuat exerciţii comune privind transportul şi montarea ogivelor pe rachete în cadrul unor exerciţii nucleare tactice în apropierea frontierei Rusiei cu Ucraina.
Momentan, însă, doctrina nucleară a Rusiei rămâne neschimbată pentru moment. Publicarea sau nepublicarea amendamentelor anunţate de preşedintele Rusiei urmează să fie examinată ulterior, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.