Vladimir Putin a venit cu o declarație importantă pentru Europa. Liderul de la Kremlin a comentat acuzațiile lansate privind creșterea inflației și riscul izbucnirii foametei, a cărei cauză ar fi războiul din Ucraina. Inclusiv președintele României, Klaus Iohannis, a susținut că dacă românii caută pe cineva vinovat, e ușor de identificat, se numește Putin și Federația Rusă.
Liderul Rusiei a avertizat, însă, că nu aceasta este motivul actualei situații economice.
”În ultima vreme, foarte des aud despre așa numita… să mă scuzați, nu îmi place să mă menționez, mai ales la un astfel de eveniment, dar nu pot să tac. Toți auzim despre așa numita ”inflația Putinului” din Vest. Eu mereu când văd asta mă gândesc: cine e ținta prostiei date, pentru cei care nu știu să citească și să scrie și atât? Oamenii care pot să citească înțeleg de fapt ce se întâmplă. Rusia, cu evenimentele de eliberare a Donbasului, nu e de vină, nu are nicio absolut nicio treabă. Prețurile de azi care cresc, inflația, problemele cu alimentele și combustibilul sunt rezultatele greșelilor sistemului politico-economic al Statelor Unite și al Europei”, a declarat Vladimir Putin.
Putin susține că posibila foamete în cele mai sărace țări va fi în întregime pe conștiința SUA
Liderul de la Kremlin a arătat, la o sesiune plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, că nu confictul din Ucraina este la baza riscului de foamete în unele state.
„De la jumătatea anului 2021 până în februarie 2022, prețurile globale ale îngrășămintelor au crescut cu 70% și nu există condiții prealabile pentru scăderea lor. Lipsa de îngrășăminte de pe piață va duce la o scădere a randamentelor, iar acest lucru amenință cu foametea. Posibila foamete în cele mai sărace țări va fi în întregime pe conștiința Statelor Unite și a birocrației europene. Inflația, problemele alimentare și energetice sunt legate de politicile economice occidentale greșite.
Occidentul a fost ca un aspirator care a scos mărfuri din cele mai sărace țări, lăsându-le doar resturi. Afirmațiile Occidentului despre „inflația lui Putin” sunt prostii. Deteriorarea situației din economia globală nu este o chestiune din ultimele luni și nu este asociată cu o operațiune militară specială. Rusia se așteaptă la o agravare suplimentară a inegalității economice și la o scindare în societatea occidentală”, a comentat Vladimir Putin.
Liderul Rusiei susține că previziunile sumbre privind economia țării sale nu s-au adeverit
În opinia sa, elitele occidentale gândesc în termenii secolului trecut, tratează țările ca colonii și oameni de clasa a doua.
„Previziunile sumbre privind economia Rusiei nu s-au adeverit. Sancțiunile împotriva Federației Ruse sunt nebunești și necugetate. Elitele occidentale sunt delirante, se agață de umbra trecutului și neagă realitatea în schimbare. Încrederea în monedele mondiale a fost subminată de dragul ambiției și al iluziilor geopolitice învechite”, a comentat acesta.
Potrivit lui Putin, Uniunea Europeană și-a pierdut suveranitatea, iar elitele sale dansează pe melodia altcuiva. „În Europa, partide asemănătoare se schimbă între ele la putere, dar în realitate nimic nu se schimbă, arată ca un paravan”, a zis Putin.