Adevărul despre Vladimir Putin! Propria sa fiică a făcut anunțul șocant: Pentru noi, viața…

Vladimir-Putin

SURSA FOTO: kremlin.ru

Adevărul despre Vladimir Putin! Fiica sa cea mare a făcut dezvăluiri inedite despre societatea rusă și despre viața sa personală. Iată de a spus Maria Vorontsova.

Rusia, o societate centrată pe om, spune fiica cea mare a lui Vladimir Putin

Adevărul despre Vladimir Putin! „Pentru noi, viața are valoarea supremă”, a declarat Maria Vorontsova, fiica președintelui rus, într-un interviu rar acordat unei organizații din Moscova în luna decembrie.

Fiica cea mare a liderului de la Kremlin a subliniat și că Rusia are o societate „centrată pe om”, care acordă o importanță deosebită vieților oamenilor săi.

Vladimir Putin nu a recunoscut niciodată în mod public că Maria Vorontsova și sora sa mai mică, Katerina Tikhonova, sunt fiicele sale.

De asemenea, Kremlinul nu a dezvăluit niciodată detalii din viețile personale ale acestora, fiind un secret bine păzit, relatează The Moscow Times.

Într-un interviu acordat pe 16 decembrie organizației Medtech Moscow, afiliată primăriei din Moscova, fiica lui Putin a subliniat că Rusia acordă o mare importanță vieților oamenilor, notează Agentstvo.

Vorontsova a afirmat că viața oamenilor are o valoare supremă în societatea rusă. A adăugat și că Rusia este o țară în care individul este plasat în centrul societății.

Sursă: YouTube

Maria Vorontsova a oferit detalii despre viața personală

În cadrul interviului, Maria Vorontsova, de profesie endocrinolog, a abordat și progresele medicale la nivel global. A împărtășit, totodată, detalii despre interesele sale literare, muzicale și sportive.

Gazda interviului și directorul general al organizației Medtech.Moscow, Vyacheslav Shulenin, nu au abordat subiectul legăturii dintre Maria Vorontsova și Putin pe parcursul dialogului.

Agentstvo raportează că Vyacheslav Shulenin a activat în cadrul Primăriei Moscovei între 2013 și 2017, ocupând ultima sa funcție ca prim-adjunct al șefului de cabinet al edilului.

Interviul este intens promovat

Publicația mai menționează că interviul înregistrat cu Maria Vorontsova, care durează 42 de minute, este amplu promovat pe rețeaua socială rusă Vkontakte. Acesta a acumulat aproape 225.000 de vizualizări. Pe platforma YouTube, videoclipul a înregistrat mai puțin de 1.000 de vizualizări.

Statele Unite și alte țări occidentale au impus sancțiuni atât împotriva Mariei Vorontsova, cât și împotriva Katerinei Tihonova, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Vladimir Putin ține secrete detaliile despre viața sa personală

Vladimir Putin este unul dintre cei mai cunoscuți și controversați lider politici, mai ales din cauza invaziei din Ucraina.

Președintele rus a dorit întotdeauna să mențină confidențialitatea detaliilor privind viața sa personală și inclusiv relațiile sale din interiorul Kremlinului. În 2012, publicația The Daily Mail a caracterizat, într-un articol, discuțiile despre familia sa drept „tabu”.

Totuși, această abordare începe să se schimbe odată cu declanșarea războiului din Ucraina. Sancțiunile occidentale impuse Rusiei și cercurilor sale de putere au fost, în principal, concentrate asupra bunurilor președintelui rus. Această presiune a dus la dezvăluirea unor informații legate de membrii familiei sale.

Liderul de la Kremlin ar avea cel puțin două fiice

Potrivit The Daily Mail, este cunoscut faptul că liderul de la Kremlin este tatăl a cel puțin două fiice, rezultate din căsătoria cu fosta sa soție, Liudmila Oceretnaia. Cei doi s-au căsătorit în anul 1983. Au divorțat în 2013, după o căsnicie de 30 de ani.

Fiica cea mai în vârstă a lui Vladimir Putin poartă numele de Maria Vladimirovna Putin. Este cunoscută și sub numele de Maria Voronțova (sau Maria Faassen după căsătorie). Ea poartă numele complet al mamei lui Putin, Maria Ivanovna Șelomova. Mai multe puteți afla aici.