În cei cinci ani de funcţionare a portabilităţii au avut loc 1.125.959 de portări, ceea ce înseamnă că 759.273 de numere de telefonie mobilă şi 366.686 de numere de telefonie fixă şi-au schimbat reţeaua, dar nu şi posesorul.
Portabilitatea a eliminat o piedică importantă din calea libertăţii de alegere a utilizatorilor de telefonie, permiţându-le acestora să îşi păstreze numărul de telefon chiar dacă aleg să schimbe reţeaua. De la data lansării acestui serviciu în România, 21 octombrie 2008, interesul românilor pentru el a crescut constant. În ultimele trei luni din 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în anul 2009 au fost realizate 180.239 de portări, în anul 2010 numărul portărilor a fost de 221.219, în anul 2011 numărul portărilor a continuat să crească până la 260.256, în timp ce în anul 2012 s-au înregistrat 255.881 de portări. În perioada ianuarie – octombrie 2013 s-au realizat 192.683 de portări.
„La 5 ani de când ANCOM a lansat acest serviciu, 5% dintre utilizatorii de telefonie au ales să îşi schimbe furnizorul şi să-şi păstreze numărul. Procentul nu este mare, dar ce contează este libertatea pe care a adus-o cu sine acest serviciu, puterea de negociere pe care a conferit-o portabilitatea utilizatorilor în relaţia cu operatorii şi plusul de efort al furnizorilor pentru a-şi păstra clienţii – oferte din ce în ce mai competitive, investiţii în tehnologie şi calitate şi servicii inovative”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM cu această ocazie.
Vodafone, lider în telefonia mobilă, RCS&RDS în cea fixă
Din numărul total de 1.125.959 de portări realizate până la 1 octombrie 2013, 759.273 sunt numere de telefonie mobilă, reprezentând 67% din total. Datele statistice arată în continuare că cei mai interesaţi să îşi păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aprox. 80% din total) în timp ce doar 20% dintre cei ce au ales să îşi schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite. În segmentul telefoniei mobile, în cei cinci ani, Vodafone a primit în reţeaua sa 257.958 de numere noi, Orange – 249.922 de numere, Cosmote – 241.483 de numere, RCS & RDS – 7.791 de numere, Romtelecom – 1.400 de numere şi Telemobil 719 numere.
În cazul telefoniei fixe, 34 de furnizori împart cele 366.686 de numere portate până în prezent. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către reţelele RCS & RDS – 101.822, UPC România – 89.503, Orange – 72.374, Vodafone – 68.428 şi Romtelecom – 15.161. Cele mai multe cereri de portare a numărului de fix s-au înregistrat în Bucureşti (115.185 de numere), capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 25.286 de numere portate, Timiş (21.010), Prahova (18.051) şi Galaţi (14.870), care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate.
De-a lungul celor cinci ani de portabilitate în România, s-au realizat în medie pe lună un număr de 15.020 de portări în anul 2009, 18.435 în 2010, 21.688 în 2011, 21.324 în 2012 şi 21.500 în 2013.
Utilizatorii de internet au la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a beneficia de acest serviciu, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi câteva sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.
În acest an, ANCOM a primit 72 de sesizări de la utilizatori cu privire la procesul de portare, principalele probleme sesizate vizând aspecte tehnice apărute în cadrul procesului de portare şi furnizarea de informaţii incomplete/incorecte privind procedura de portare. Printre cele mai des întâlnite motive de respingere a unei cereri de portare s-au numărat necorespondenţa dintre numărul SIM-ului şi numărul pentru care se solicită portarea, introducerea greşită a codului de abonat sau a adresei de instalare. În această situaţie, cererea de portare trebuie reintrodusă de către furnizorul acceptor, cu acordul abonatului, astfel putându-se finaliza portarea.