Vodafone România, în colaborare cu editura Humanitas, a lansat prima bibliotecă digitală din România, disponibilă pe pasarela de la staţia de metrou Piaţa Victoriei (M2), pâna la 31 octombrie.
Pasionaţii de lectură vor putea descărca gratuit fascicule din cărţile preferate direct pe telefonul mobil sau pe tabletă, indiferent de reţeaua de telefonie mobilă pe care o folosesc. Biblioteca digitală Vodafone este localizată într-un spaţiu inedit- la staţia de metrou Piata Victoriei (M2) – şi va fi disponibilă publicului iubitor de carte până la 31 octombrie.
Odata ajunşi în Biblioteca digitală Vodafone de la staţia de metrou Piaţa Victoriei, tot ce trebuie să facă pasionaţii de carte este să scaneze QR code-ul disponibil pe cotorul cărţii preferate, aflate pe unul dintre “rafturile” bibliotecii. Utilizatorii vor fi, astfel, directionaţi catre un site pe mobil – www.bibliotecapemobil.ro, de unde vor putea descărca, gratuit, un fascicul din fiecare carte, în format pdf, epub sau audio. Traficul în cadrul site-ului pe mobil este gratuit până la 31 octombrie, pentru clienţii Vodafone România.
Biblioteca digitala Vodafone dispune în total de 49 de titluri de cărţi şi de 10 cărţi audio. Un singur titlu este disponibil pentru descărcare gratuită pe telefonul lor mobil sau pe tabletă, în varianta integrală – e-book-ul Mateiu I. Caragiale – “Sub pecetea tainei”. În cazul în care utilizatorii vor dori să achiziţioneze orice alt titlu din “Biblioteca digitală Vodafone”, în varianta integrală, format e-book, aceştia vor fi redirectionaţi catre website-ul editurii Humanitas, de unde vor putea cumpăra online titlul respectiv.
Din lista autorilor disponibili în “Biblioteca digitală Vodafone” fac parte o serie de scriitori români – Neagu Djuvara, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Constatin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu, dar şi scriitori străini cum ar fi Amos Oz, Nikos Kazantzakis, Paulo Coelho, C.S Lewis sau Lev Tolstoi. Cele 10 cărţi audio disponibile în biblioteca digitală sunt: Ion Creangă; Lev Tolstoi – Cuponul fals; Mateiu I. Caragiale – “Remember”; Milan Kundera – “Morţii vârstnici să cedeze locul morţilor tineri”; Mircea Cărtărescu – “Ruletistul”; Mircea Eliade – “La ţigănci”; Gottfried August Burger – “Aventurile baronului Munchausen”; Franz Kafka – “Metamorfoza”; Gabriel Liiceanu – “Ce ne facem cu calul negru? Despre caderea în trup, dragoste şi ipocrizie”; George Topârceanu- “El major şi ea minoră”. Lista completă a cărţilor şi a autorilor din “Biblioteca digitală Vodafone” este disponibilă la adresa: www. bibliotecapemobil.ro.