Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, a confirmat vineri că este în discuţii preliminare cu operatorul de cablu Liberty Global cu privire la posibilitatea unui schimb de active precizând însă că nu este vorba de o fuziune a celor două companii.
"Nu există nicio certitudine că se va ajunge la o tranzacţie şi nici cu privire la care sunt activele care vor fi implicate, Vodafone nu poartă discuţii cu Liberty Global referitoare la o fuziune a celor două companii", se arată în comunicatul de presă al Vodafone.
O serie de acţionari importanţi de la Vodafone s-au declarat deschişi la ideea unei fuziuni cu Liberty, cel mai mare operator european de cablu, în condiţiile în care piaţa de telecomunicaţii se îndreaptă spre o integrare a furnizorilor de servicii mobile cu cei de servicii broadband. Cu 446 milioane de clienţi la serviciile de telefonie mobile în întreaga lume, Vodafone a pierdut teren în faţa rivalilor care au reacţionat mai rapid la tendinţa consumatorilor de a prefera ofertele 'quad-play', Internet în bandă largă, televiziune, telefonie fixă şi mobilă într-un singur pachet. Pentru a recupera o parte din decalaj, Vodafone a preluat în ultima perioadă mai mulţi operatori de cablu în Spania, Germania şi Marea Britanie.
Grupul Vodafone are divizii în 26 de ţări, 54 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. Vodafone România, o divizie a Vodafone Group Plc., avea un număr total de 8.651.985 clienţi la 31 martie 2015, în creştere cu 47.416 faţă de trimestrul precedent. AGERPRES