Vodafone România a anunţat astăzi semnarea unor parteneriate cu principalele magazine online din ţară, emag.ro, pcfun.ro si cel.ro , prin care clienţii acestora vor putea cumpăra online abonamente de date mobile Vodafone, odată cu achiziţia oricarui laptop sau netbook din oferta magazinelor.

În curând, şi magazinul online pcgarage.ro se va alătura programului.

„Parteneriatele încheiate de Vodafone Romania cu principalii jucători din piaţă magazinelor online adresează nevoile crescute de comunicare ale clientilor, facilitand accesul acestora la un portofoliu vast de laptop-uri, netbook-uri si alte dispozitive de comunicare. Astfel, utilizatorii au acces la oferte avantajoase, prin care beneficiază atât de preturi reduse ale dispozitivelor, cât şi de acces rapid la Internet prin ofertele de date Vodafone”, a declarat Karsten Wildberger, Chief Commercial Officer la Vodafone Romania.

După ce efectuează tranzacţia online, utilizatorii primesc prin curier contractul de abonament, care trebuie semnat şi returnat, moment în care se face activarea abonamentului de date Vodafone.

eMAG oferă o reducere de 500 de lei

„Parteneriatul cu Vodafone înseamnă pentru noi un pas foarte important în întregirea gamei de servicii asociate laptopurilor şi netbookurilor, produse pentru care eMAG deţine peste 20% din piaţa românească. Am optimizat în ultimele 18 luni procedurile de semnare a contractelor de orice fel direct la domiciliul clientului, aşadar de azi putem livra rapid oriunde în ţară abonamente de servicii de Internet Vodafone împreună cu oricare dintre cele peste şase sute de modele de laptopuri şi netbookuri din oferta noastră”, spune Radu Apostolescu, director de marketing şi cofondator al eMAG.

Utilizatorii eMAG care achiziţionează un abonament de date Vodafone beneficiază de o reducere în valoare de până la 500 de lei, la achiziţionarea oricarui laptop sau netbook.

Netbook de 599 de lei la PCFun

„Cumpărătorii vor putea utiliza un notebook achiziţionat de la PCfun.ro conectat la Internet de mare viteză încă de la achiziţie. Iată de ce suntem convinşi că aceasta va fi o ofertă foarte apreciată de clienţii noştri”, a declarat Marius Ghenea, preşedintele FiT Distribution, companie ce operează magazinele online PCfun şi PCGarage.

În urma parteneriatului exclusiv, utilizatorii PCfun pot achiziţiona, ca oferta specială la cumpărarea unui abonament de date Vodafone Internet Nelimitat Professional, netbook-ul Acer Aspire One 531h-0B la preţul de 599 lei, cu modem inclus.

Acer AS5741G: 2.099 lei la Cel.ro

„Acest parteneriat aduce beneficii de ambele părţi, contribuind la dinamica serviciilor de date  şi implicit la creşterea numărului  de potenţiali clienţi pentru comerţul online”, a declarat Tiberiu Pop, director executiv al Corsar Grup, companie ce operează magazinul online Cel.ro.

Acordul exclusiv cu Cel.ro permite utilizatorilor achiziţia unui notebook Acer AS5741G la un preţ redus până la 2.099 lei, în funcţie de abonamentul de date Vodafone încheiat.

Vodafone România oferă cea mai extinsă acoperire a serviciilor de date mobile la viteze de reţea de până la 21,6 Mbps, 15 localităţi, în afară de Bucureşti. Vodafone a fost primul operator care a lansat comercial serviciile HSPA+ în România, în septembrie 2009.

SURSA: Vodafone