Inaki Berroeta, noul CEO al Vodafone România, a anunțat investiții de 500 milioane de euro în următorii cinci ani. „Cea mare mare parte a sumei va fi folosită pentru investiții în rețea, dar și în alte zone alte activității noastre, precum retail”, a spus Berroeta.
El a prelut șefia companiei la începutul lunii decembrie 2010, după ce Liliana Solomon a fost numită director de operațiuni la nivel european.
De la preluarea noului rol, Berroeta s-a concentrat pe cunoașterea business-ului și a angajaților săi. Mai spune că, profitând de faptul că încă nu este cunoscut de salariați, a făcut mai multe vizite inopinate în magazinele Vodafone, dar și ale concurenței. Impresia a fost bună, dar crede că, la nivelul întregii piețe, există loc de îmbunătățire a experienței pe care clienții o au în aceste unități.
„Piața româneasă de telefonie mobilă este foarte competitivă, iar serviciile de care beneficiază clienții sunt foarte bune, indiferent de furnizor. Dacă ne referim la raportul calitate/preț, cred că românii sunt privilegiați”, mai spune Berroeta.
Lucrurile se schimbă când vine vorba de traficul de date în rețea. Din acest punct de vedere, țara noastră are un potențial uriaș, pentru că suntem încă mult în urma altor state europene.
Obiectivul său în România nu este să ducă Vodafone pe primul loc în piață după numărul de clienți (compania se află de mai mulți ani pe locul doi, după Orange), ci să fie alegerea preferată de consumatori. „Dacă rețeaua și serviciile sunt de cea mai bună calitate, rezultatele vor urma”, a mai spus managerul.
Vodafone România a raportat, pentru 31 decembrie 2010, 9.804.000 clienți, în scădere față de cei 9.839.000 clienți de la finalul lunii septembrie. Numărul utilizatorilor este însă în creștere în față de finalul lunii decembrie 2009, când operatorul a raportat 9.663.000 clienți. Clienții serviciilor preplătite au reprezentat 62,1% din baza totală de clienți, iar cei ai serviciilor pe bază de abonament, 37,9%.