Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, a anunţat, marţi, că negociază cu operatorul de cablu Liberty Global posibilitatea unui schimb de active în Olanda, potrivit Reuters.
Liberty Global deţine Ziggo, cel mai mare operator de cablu din Olanda, în timp ce Vodafone este al doilea operator de telefonie mobilă, după KPN. Discuţiile vizează crearea unei societăţi mixte în Olanda, care să cuprindă diviziile operaţionale ale Vodafone şi Liberty Global.
”Discuţiile sunt în desfăşurare şi nu vor fi extinse dincolo de crearea unei societăţi mixte în Olanda”, au anunţat cele două companii. În septembrie 2015, Vodafone, prezentă şi în România, anunţa că a încheiat discuţiile cu Liberty Global referitoare la posibilitatea unui schimb de active.
Vodafone şi Liberty Global nu au precizat ce active ar fi putut fi schimbate, dar analiştii susţin că operatorul de telefonie ar putea fi interesat de subsidiara Liberty din Marea Britanie, Virgin Media, în timp ce principala atracţie pentru Liberty ar fi compania de cablu Vodafone din Germania.
O serie de acţionari importanţi de la Vodafone s-au declarat deschişi la ideea unei fuziuni cu Liberty, cel mai mare operator european de cablu, în condiţiile în care piaţa de telecomunicaţii se îndreaptă spre o integrare a furnizorilor de servicii mobile cu cei de servicii broadband.
Cu 446 de milioane de clienţi la serviciile de telefonie mobile în întreaga lume, Vodafone a pierdut teren în faţa rivalilor, care au reacţionat mai rapid la tendinţa consumatorilor de a prefera ofertele 'quad-play', Internet în bandă largă, televiziune, telefonie fixă şi mobilă într-un singur pachet. Pentru a recupera o parte din decalaj, Vodafone a preluat în ultima perioadă mai mulţi operatori de cablu în Spania, Germania şi Marea Britanie. (Sursa: Agerpres)