Cei peste 8,7 milioane de utilizatori mobili care au cartele preplătite, abonamente sau servicii dedicate companiilor vor avea acces nelimitat şi gratuit pentru a naviga pe internet, a face streaming şi a folosi social media în Supernet 4G+ cu ocazia sărbătorilor de Paşte. 

Vodafone România este primul operator de telecomunicaţii care a oferit trafic de date nelimitat şi gratuit pentru clienţii săi din întreaga ţară în septembrie 2015, precum şi la metroul bucureştean, în perioada februarie-martie 2016, şi în oraşele Iaşi şi Cluj, în perioada septembrie-octombrie 2016. În 2017, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea primei reţele digitale mobile din ţară, Vodafone România a oferit internet nelimitat gratuit de Ziua Îndrăgostiţilor, Dragobete, precum şi pe 1 şi 8 martie. 

Compania aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de iniţiative dedicate clienţilor, iar oferta specială de internet nelimitat şi gratuit cu ocazia sărbătorilor de Paşte este cea mai recentă dintre acestea. 

Brandul Vodafone este prezent pe piaţa românească din anul 2005, când a achiziţionat Connex, care şi-a lansat serviciile în 1997. 

De-a lungul istoriei pe piaţa locală, operatorul a investit cu prioritate în inovaţie, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) şi mai apoi servicii 3G (în 2005) şi 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relaţii cu Clienţii (în 1997), a primei fundaţii corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – şi a celor de date şi fax (în 1998), precum şi a primului serviciu de recunoaştere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care compania le-a marcat pe piaţa de telecomunicaţii din România. 

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. 

Vodafone are divizii în 26 de ţări, 49 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 31 decembrie 2016, Vodafone avea 470 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 14,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

AGERPRES