Vodafone, al doilea mai mare operator de telefonie mobilă din lume, a anunţat că și-a redus valoarea operaţiunilor din Spania şi Italia cu 5,9 miliarde de lire sterline (7,5 miliarde de euro) şi totodată şi-a revizuit estimările pentru întregul an după ce în primele şase luni ale acestui an a înregistrat pierderi de aproape două miliarde de lire sterline, transmite Reuters.
În cele şase luni care s-au încheiat la 30 septembrie 2012, Vodafone a realizat pierderi de 1,98 miliarde de lire sterline, faţă de un profit net de 6,68 miliarde de lire sterline în perioada similară a anului trecut, după deprecierea valorii activelor din Spania şi Italia. De asemenea, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 7,4% în ritm anual până la 21,78 miliarde lire sterline, sub estimările pieţei.
‘În ultimele şase luni am continuat să facem progrese cu priorităţile noastre strategice, cu o creştere bună pe segmentul datelor şi pieţelor emergente. Cu toate acestea, pe termen scurt, rezultatele noastre reflectă condiţiile dificile de pe piaţă, în special în Europa de Sud’, a declarat directorul general de la Vodafone, Vittorio Colao.
În pofida pierderilor de două miliarde de lire sterline înregistrate în ultimele şase luni, Vodafone are de gând să returneze acţionarilor 1,5 miliarde de lire sterline via răscumpărări de acţiuni. Vodafone ar urma să primească până la finele acestui an un dividend de 2,4 miliarde de lire sterline de la operatorul american Verizon Wireless, controlat în proporţie de 45% de Vodafone.
Vodafone este unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, după venituri, cu 406,4 milioane de clienţi în întreaga lume, la 30 iunie 2012. Vodafone România este divizie a Vodafone Group Plc. cu aproape 7,8 milioane clienţi.
Sursa: Agerpres