Vodafone, numărul doi pe piaţa locală telecom, a câştigat peste 130.000 de clienţi în al treilea trimestru fiscal încheiat la 31 decembrie 2013, conform rezultatelor publicate astăzi.
Vodafone România avea 8.315.389 clienţi, la data de 31 decembrie 2013, ceea ce reprezintă o creştere cu 132.466 de clienţi, faţă de trimestrul anterior.
Veniturile din servicii au fost de 177.1 de milioane de euro, în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2013, în creştere cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (creştere organică). Veniturile din date mobile au crescut cu 22,3% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului financiar trecut.
Venitul mediu pe utilizator din serviciile mobile (ARPU mobil) a fost de 6.4 euro, în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2013, în scădere cu 5,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Clienţii serviciilor pe bază de abonament au reprezentat 40,1%, iar utilizatorii Cartelei Vodafone –59,9%, din baza totală de clienţi de servicii mobile ai Vodafone România, la 31 decembrie 2013. Utilizatorii prepaid au crescut cu 0,8 puncte procentuale, de la un an la altul.
“Suntem multumiţi de rezultatele noastre în trimestrul al treilea al anului financiar, încheiat la 31 decembrie 2013. Am continuat şi în acest trimestru să adaugăm clienţi şi să avem o creştere semnificativă a veniturilor din date mobile. Perioada Crăciunului ne-a adus cele mai ridicate vânzări de smarthone-uri din istoria companiei. În ceea ce priveşte veniturile din servicii, în acest trimestru am avut o uşoară creştere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă un indicator pozitiv pentru performanţa noastră generală”, a declarat Iñaki Berroeta, CEO, Vodafone România.
Inaki Berroeta va prelua poziţia de CEO al Vodafone Hutchinson Australia, începând cu 1 martie 2014. În perioada urmatoare, Vodafone va anunţa noul CEO pentru România.