Astfel, costul scade dacă traficul de date inclus în abonament nu este consumat, în timp ce costul maxim rămâne cel prevăzut în contract. Soluția reprezintă o premieră națională și este dedicată companiilor din toată țara, indiferent de dimensiune și de domeniul de activitate și acoperă atât nevoile naționale de comunicare, cât și pe cele de roaming.

„Noul portofoliu de abonamente dinamice răspunde nevoilor companiilor de a beneficia de planuri tarifare care variază în funcție de activitatea lor și se potrivește perfect celor influențate de sezonalitate. Tocmai acesta este beneficiul dinamismului: chiar dacă ai semnat un contract pe o perioadă mai lungă, abonamentul se adaptează pentru a oferi nivelul optim de beneficii de care utilizatorul are nevoie într-o anumită lună”, a declarat Daniel Bobu, Director Enterprise Marketing, Vodafone România.

De exemplu, abonamentul Dynamic Prime National, pe lângă beneficii de voce, include 1GB de date mobile pentru 6 euro. Dacă un angajat utilizează 1,5GB de date mobile, costul abonamentului pentru acea lună va fi de 7 euro. Totodată, dacă un utilizator utilizează doar 0,5GB de date mobile, compania va plăti doar 5 euro în luna respectivă pentru abonamentul acesta. Astfel, compania are 100% control pe costul de date și nu plătește mai mult de limitele prestabilite. Noul portofoliu include trei tipuri de abonamente dinamice: cu internet mobil exclusiv național, cu internet mobil în Spațiul Economic European și cu internet pentru laptop și tabletă exclusiv național.

Serviciile de business Vodafone România se adresează atât firmelor mici și mijlocii, cât și corporațiilor și includ soluții individuale de voce mobilă, voce fixă și internet, precum și soluții integrate și servicii IoT. Printre soluțiile lansate de Vodafone România pentru a crește gradul de digitalizare a companiilor se află și Ready Business Score, o platformă online care le permite companiilor să-și evalueze eficiența din punct de vedere digital și nivelul de adaptare la noile tendințe tehnologice.