Vodafone, cel mai mare operator de telecomunicaţii din lume din punct de vedere al veniturilor, a vândut participaţia de 3,2% pe care o deţinea la China Mobile pentru 6,6 miliarde de dolari.
Suma încasată de Vodafone este aproape dublă faţă de cea plătită anterior pentru preluarea de acţiuni la China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume.
Vodafone a cumpărat un procent de 2,18% din acţiunile China Mobile în anul 2000 şi şi-a majorat participaţia la 3,2% din acţiuni în 2002, tranzacţii în valoare de 3,25 miliarde dolari.
Grupul britanic a vândut pachetul de aproximativ 624,9 milioane acţiuni China Mobile la un preţ de 10,1 dolari per acţiune.
Grupul britanic a precizat că 70 la sută dintre veniturile rezultate în urma acestei operaţiuni vor reveni acţionarilor, prin răscumpărarea de acţiuni, iar restul va fi utilizat pentru reducerea datoriilor grupului, care, la finele lunii iunie, se ridicau la 32,7 miliarde de lire sterline.
SURSA: Bloomberg