Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală de telecomunicaţii, a lansat site-ul planulmeu.ro, care funcţionează sub forma unei reţele de socializare, iar printre membri se numără bloggeri ca Arhi, Manafu, Piticu, Vali Bîrzoi şi Zoso. Planulmeu.ro este un site prin intermediul căruia utilizatorii îşi pot posta, atât sub formă de text, cât şi prin mesaje video, planurile pentru noul an. Site-ul permite şi vizualizarea planurilor celorlalţi membri înscrişi, funcţionând
Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală de telecomunicaţii, a lansat site-ul planulmeu.ro, care funcţionează sub forma unei reţele de socializare, iar printre membri se numără bloggeri ca Arhi, Manafu, Piticu, Vali Bîrzoi şi Zoso.
Planulmeu.ro este un site prin intermediul căruia utilizatorii îşi pot posta, atât sub formă de text, cât şi prin mesaje video, planurile pentru noul an.
Site-ul permite şi vizualizarea planurilor celorlalţi membri înscrişi, funcţionând sub forma unei reţele de socializare. Pagina de web îi ajută pe aceştia să îşi amintească şi să îşi respecte hotărârile pentru noul an, printr-o aplicaţie ce trimite mesaje tip reminder, sub formă de e-mail sau de SMS, la intervalele solicitate de utilizatori.
Postările membrilor pot fi urmărite şi prin intermediul reţelelor de socializare Facebook şi Twitter. Cei care îşi înregistrează planurile lor pentru anul viitor până la data de 7 ianuarie pot câştiga un telefon HTC Magic şi alte premii.
Alături de Vodafone, o serie de bloggeri cunoscuţi, precum Arhi, Manafu, Piticu, Vali Bîrzoi şi Zoso au decis să îşi facă publice planurile pentru anul viitor. Acestea pot fi văzute pe blogurile www.arhiblog.ro, www.manafu.ro, www.piticu.ro, www.valix.blogspot.com, şi www.zoso.ro.
SURSA: Vodafone