Vodafone a anunțat creșterea prețurilor pentru unele abonamente în România. Compania justifică această decizie prin costurile tot mai mari de furnizare a serviciilor, în contextul unei inflații înregistrate la 9,7% în 2023.
Vodafone România, operator local de telecomunicații mobile, a informat clienții persoane juridice că vor trebui să plătească mai mulți bani.
Compania a anunțat că începând cu factura următoare, va crește tarifele abonamentelor de servicii de telecomunicații cu 8%, conform profit.ro.
Compania a explicat de ce a luat decizia de creștere a costurilor furnizării serviciilor. Ea a menționat, în acest sens, inflația care a ajuns la 9,7% în 2023.
Profit pentru Vodafone în 2023
În 2023, Vodafone Romania a înregistrat o cifră de afaceri de 5,33 miliarde de lei. Aceasta este în creștere cu 13,7% față de anul anterior.
În același timp, pierderea netă a companiei a crescut cu 49,5%, ajungând la 182,29 milioane de lei. Numărul mediu al angajaților a scăzut de la 2.970 persoane în 2022 la 2.289 persoane în 2023, iar aproximativ 700 de salariați au părăsit compania în decursul anului. Compania este parte a grupului britanic de telecomunicații Vodafone.
Prezent pe piața de telefonie mobilă din 1997
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre principalii furnizori globali de servicii de telecomunicații și tehnologie, cu o experiență vastă în domeniile comunicațiilor, convergenței, Internet of Things și transformării digitale, inclusiv în serviciile financiare mobile.
Compania este prezentă în România începând din 1997 și a fost pionier în aducerea tehnologiilor avansate în țară. Este primul operator care a introdus serviciile de GPRS (2001), 3G (2005), 4G (2012) și 5G (2019). Pe piața locală, Vodafone România a înregistrat mai multe premiere.
Este vorba inclusiv primul serviciu de call center (1997) și înființarea primei fundații corporative (1998). Pe listă mai sunt lansarea serviciilor de SMS și date/fax în 1998, primul sistem de recunoaștere automată a discursului (2014), prima rețea NB-IoT (2018) și prima rețea 5G (2019). Din 2019, Vodafone Romania a devenit și operator de servicii convergente.
Compania Vodafone a fost fondată în 1984 ca o divizie a Racal Electronics Plc., inițial cunoscută sub numele Racal Telecomms Limited. În octombrie 1988, aproximativ 20% din acțiunile companiei au fost listate la bursă. Racal Telecom Limited s-a separat în mod independent de Racal Electronics Plc. în septembrie 1991, schimbându-și numele. La 29 iunie 1999, în urma fuziunii cu AirTouch Communications, Inc., compania a fost redenumită Vodafone AirTouch Plc. Însă, la 28 iulie 2000, acționarii au aprobat revenirea la denumirea inițială, Vodafone Group Plc.