Investiţia grupului austriac voestalpine într-o oţelărie în zona Mării Negre, evaluată la şase miliarde euro şi pentru care România reprezenta una din alternative, alături de Bulgaria, Turcia şi Ucraina, este în pregătire şi ar putea fi repornită având în vedere evoluţia pieţei oţelului.
„Investiţia de şase miliarde de euro a fost reprogramată, nu suspendată, iar decizia nu a avut legătură cu România, ci cu criza mondială şi cea a oţelului. Proiectul este în pregătire, dar nu s-a luat nicio decizie. Industria oţelului o duce mai bine acum şi chiar Voestalpine lucrează la capacitate mărită. În aceste condiţii se poate gândi la investiţii mai mari”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Rudolf Lukavsky, consilier comercial în cadrul Ambasadei Austriei în România.
România, Bulgaria, Ucraina şi Turcia au fost luate în calcul pentru construcţia unei oţelării, însă în decembrie 2008, grupul a anunţat îngheţarea proiectului, din cauza crizei financiare.
În luna iulie, reprezentanţii voestalpine au anunţat că nu a luat încă o decizie privind investiţia, menţionând că extinderea grupului ar putea fi luată în discuţie abia peste unul sau doi ani.
Pe de altă parte, grupul austriac va construi, în intervalul iunie 2010 – iunie 2011, o fabrică de piese de oţel la Giurgiu. Intenţia de a investi într-un centru de servicii în care va prelucra tablă şi alte materiale pentru clienţii companiei austriece, la Giurgiu, a fost făcută publică de voestalpine încă din 2007.
Proiectul, estimat la 20 milioane euro, va fi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.
Centrul de prelucrare a oţelului va avea o capacitate anuală de producţie de 130.000 tone de tablă fină procesată, cu posibilitatea dublării acesteia. Pieţele ţintă sunt România, Serbia şi Turcia, în domeniile auto, aparatură electrocasnică şi industrie.
Voestalpine controlează în România şi constructorul de material rulant Vae Apcarom Buzău (APC). Grupul a obţinut în anul fiscal 2008/2009 venituri de 11,6 miliarde euro.
SURSA: Mediafax