Potrivit Agerpres, el a fost întrebat de ziarişti, într-o pauză a lucrărilor Forumului Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, cu cât va creşte preţul final al carburanţilor după noile accize de la 1 ianuarie. ‘Este complicat de spus, pentru că nu se ştie care va fi preţul petrolului’, a precizat Voinea, adăugând că se aşteaptă la o scădere a preţului petrolului după acordul la care au ajuns Iranul şi statele occidentale zilele trecute privind programul nuclear.
Citiți și:
Bucuria ieftinirii carburanților anulată de taxe. Urmează scumpiriDe asemenea, întrebat dacă se putea evita majorarea accizei, Voinea a răspuns: ‘Nu sunt eu responsabil pentru politica fiscală. Banii respectivi trebuiau să vină de undeva. Am avut mai multe variante în calcul’. El a refuzat să spună însă care erau acestea.
‘Această măsură are rolul de a evita deflaţia, care este mult mai periculoasă decât inflaţia. Toată Europa are problema asta, până şi Germania se confruntă cu deflaţia. Japoniei i-au luat 20 de ani să iasă din deflaţie. Inflaţia duce la creştere economică, deflaţia la şomaj şi recesiune, nu am auzit de deflaţie care să fi dus la creştere economică. Luptăm şi pe frontul celălalt – reducerea CAS’, a adăugat Voinea.
Ministrul delegat a fost întrebat şi dacă există acel buffer de care a vorbit preşedintele Traian Băsescu duminică seara, în conferinţă de presă, şi dacă cifrele invocate de şeful statului sunt corecte.
‘Nu pot să comentez cifrele. Este adevărat, există un buffer, dar rolul lui este să fie păstrat. De exemplu, în acest an, la rectificarea din octombrie, am tăiat 660 de milioane de lei din cheltuielile cu dobânda, pentru că aveau de unde să se taie. Rolul acestui buffer este de a avea o plasă de siguranţă în cazul în care nu se realizează veniturile la buget’, a explicat el.
Voinea a mai spus că este firesc să existe un astfel de buffer. ‘Mai mult chiar, în an electoral, este firesc să se ţină mai multe buffere, pentru a evita nervozitatea pieţelor’, a susţinut ministrul delegat pentru Buget.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că, în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.
Traian Băsescu a calificat acciza suplimentară pe combustibil drept ‘un bir inutil şi toxic pentru populaţie’. Preşedintele a oferit şi două posibile surse de bani prevăzute în buget prin care introducerea accizei suplimentare pe combustibil ar putea fi evitată – ‘1.400 milioane de la clientela politică a domnului Dragnea’ şi ‘alte 500-600 de milioane de la dobânzi’.
Capital.ro scria, în urmă cu două săptămâni, că Guvernul mizează pe încasări suplimentare de circa 5 miliarde lei anul viitor din noile taxe şi impozite, din care cel mai mare surplus, de 4 miliarde lei, este estimat din majorarea accizelor la carburanţi, indexate cu rata inflaţiei. Tot surplusul va fi direcţionat către autorităţile locale în anul electoral 2014.Astfel, guvernul estimează că va încasa 810 milioane lei din creşterea accizelor la benzină, de la 359 euro la 429 euro la 1.000 de litri, în vreme ce din creşterea accizei la motorină, de la 330 euro la 440 euro pe 1.000 litri, încasările sunt aşteptate să crească cu 1,8 miliarde lei. De fapt, creşterea accizei la carburanţi este indusă de noua taxă de 7 eurocenţi pe litru, introdusă de guvern în premieră din 2014. În plus, aceste accize vor fi indexate cu rata medie a inflaţiei la luna septembrie, de 4,77%, astfel că din această indexare se estimează un plus de 1,1 miliarde lei.
Citiți și:
E OFICIAL: S-a publicat Ordonanţa care va sărăci românii